Condelina Kilikidis: copiii orfani au fost proiectul vieţii mele

Condelina Kilikidis: copiii orfani sunt proiectul vieţii mele

Condelina Kilikidis

Povestea Condelinei Kilikidis şi intrarea ei în lumea acţiunilor umanitare începe în 1990, imediat după Revoluţie, când s-a angajat la Secretariatul General al Guvernului, care pe atunci organiza o nouă instituţie: Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap. A fost dorinţa ei expresă de a se angaja într-o instituţie publică centrală, pentru că acest lucru i-a fost interzis cu desăvârşire pe vremea comuniştilor, care-i făcuseră dosar atât ei, cât şi familiei ei pentru faptul că erau străini care locuiau în România.

Instituţia la care urma să se angajeze Condelina Kilikidis se înfiinţa într-un context extrem de trist pentru ţara noastră: România avea peste 100.000 de copii instituţionalizaţi, copii abandonaţi, copii care trăiau în orfelinate în condiţii de o mizerie inimaginabilă.

„M-a impresionat cumplit ceea ce am văzut atunci în spitalele de neuropsihiatrie din România. Sunt un om cu o fire sensibilă şi am luat imediat hotărârea de a rămâne în acea instituţie, fără să mai încerc să mai plec în alt domeniu”, ne-a spus Condelina Kilikidis. “Nu era uşor, trebuia să mergi în instituţii să vezi ororile, să le identifici. Dacă eşti un om sensibil este cumplit. Adică suferi, îţi afectează viaţa personală”.

Au fost timpuri extrem de dificile pentru copiii abandonaţi din România. Potrivit unui articol scris de New York Times în 1996, se estima că orfanii din România aveau parte, în medie, de cinci-şase minute de interacţiune umană pe zi, iar unul din 10 copii ajungea într-o instituţie psihiatrică, chiar dacă se năştea perfect sănătos. În anii ‘90, Comisia Europeană a aprobat mai multe programe de tip PHARE, pentru ajutor umanitar. În primă fază, se trimiteau ajutoare sub formă de îmbrăcăminte şi mâncare pentru copiii instituţionalizaţi din România.

„La început au venit de-a valma, a fost un aflux de ONG-uri şi de oameni care au dorit să ajute, dar nu era uşor să schimbi dintr-o dată situaţia”, spune Condelina Kilikidis.

Timp de trei ani, Condelina Kilikidis a lucrat cu Comisia Europeană, ca delegat din partea Guvernului, pentru gestionarea fondurilor ce urmau să fie folosite pentru ajutorarea copiilor instituţionalizaţi. Economist de profesie, se ocupa de toate facturile – care erau mii pe lună. “Viaţa copiilor începea să se îmbunătăţească, aveau căldură, îmbrăcăminte, conserve, lapte praf. A fost o primă etapă, cea brută”, îşi aminteşte Condelina Kilikidis.

În România încă mai există peste 250 de instituţii, cu peste 10.000 de copii abandonaţi, potrivit HHC România, o asociaţie care luptă pentru închiderea tuturor acestor centre. Condiţiile din prezent sunt infinit mai bune decât cele de pe-atunci, crede Condelina Kilikidis.

„În primul rând, clădirile erau în afara oraşelor, cele mai multe, în zone izolate, motiv pentru care personalul care îngrijea copiii era needucat.; era abrutizat de condiţiile de acolo. Copilul însemna o fiinţă oarecare. Era ceva cumplit. În afara faptului că nu era educat, personalul era în număr foarte mic. Fizic nu făceau faţă. Erau sute de copii într-un orfelinat”.

Lumină din inimă

Condelina Kilikidis şi-a amintit că în acei ani a fost impresionată de proiectul pe care un preot anglican l-a construit la Cernavodă, un centru pentru copii aflaţi în faze terminale.

„A făcut acolo o clădire, cu capelă, cu saloane, în care copiii erau îngrijiţi în condiţii pe care astăzi le numim normale, dar atunci erau extraordinare. Mai aveau câteva luni de trăit. Angajase personal şi îl formase, iar copiii erau tot timpul ţinuţi în braţe şi mângâiaţi. Personalul era format din voluntari, tinere din Anglia care terminaseră studii de specialitate. În Anglia există legislaţie care nu-ţi permite să te angajezi dacă nu faci un stagiu de voluntariat de şase luni, acolo unde este nevoie, într-o ţară unde sunt probleme, aşa cum era România în acele timpuri. Spre deosebire de acest loc, când am fost la o secţie cu copii cu SIDA  în fază terminală, de la Craiova, pereţii erau scorojiţi, iar copiii ţinuţi cu faţa în sus nu vedeau nimic. Se întâmpla în anii ‘95”.

Cum a ajuns Condelina Kilikidis să lucreze cu Fundaţia Vodafone România

În aprilie 1997, Mobifon lansa brandul Connex, care avea să fie cumpărat de către grupul britanic Vodafone. Charles Sirois era investitorul aflat în spatele investiţiei. Înainte de a pune la punct strategia de business, i-a spus primului-ministru, pe atunci în persoana lui Victor Ciorbea, că soţia sa doreşte să facă proiecte umanitare în România, să ajute în mod special copiii orfani. Condelina Kilikidis a fost desemnată, din partea Guvernului, să colaboreze cu Fundaţia pe care avea s-o înfiinţeze soţia omului de afaceri , în condiţiile în care cunoştea foarte bine situaţia din instituţiile din ţară.

În paralel, în calitate de reprezentant al Guvernului, împreună cu Cristian Tăbăcaru, care a fost Secretar de Stat pentru Protecţia Copilului în perioada 1997-2000, Condelina Kilikidis a continuat să facă inspecţii în ţară, pentru a remedia condiţiile mizere în care trăiau copiii instituţionalizaţi. Îşi aminteşte, din acea perioadă, un exemplu teribil, de la un spital de neuropsihiatrie de la Vânju Mare, lângă Turnu Severin. “Ce-am văzut aici era lagăr! Saltele rupte, copii în zdrenţe, în picioarele goale, toţi se bălăngăneau şi aveau priviri de bolnavi mintal, erau ţinuţi împreună cu adulţii, nu aveau parte de căldură iarna”.

În parteneriat cu Fundaţia înfiinţată de Connex, Condelina Kilikidis a intervenit în mod special la leagănele de copii, un exemplu fiind amenagajarea si dotarea unui Centru Maternal la Leaganul 3 din Giulesti, unde erau aproximativ 100 de copii. Un alt proiect special a fost sprijinul acordat de Fundatie Centrului de prevenire a tentativei de suicid la copii si adolescenti, din cadrul Spitalului Obregia, prin achizitionarea de teste psihologice din SUA, teste absolut necesare identificarii copiilor predispusi la actul suicidal.

Când Vodafone a cumpărat Connex, a fost sunată pentru a i se propune continuarea colaborării.

Proiectul cel mai drag dezvoltat de Fundaţia Vodafone

Pentru Condelina Kilikidis proiectul cel mai drag dintre cele mai noi dezvoltate de Fundaţia Vodafone România este Voluntar de Profesie.

„Ţin foarte mult la schimbarea mentalităţii şi la educaţie. Degeaba dăm bani, pentru că se risipesc, dacă nu schimbăm oamenii, iar Voluntar de Profesie asta face”, spune ea.

A fost impresionată de pictorul Dan Brad şi de proiectul său, prin care ii invață pe copiii nevăzători să picteze. „Sunt impresionată de Dan Brad. Cred că ar trebui să încurajăm şi schimbul de experienţe. Spre exemplu, ar trebui să îi facilităm să ia contact cu alte şcoli. Mai sunt în ţară şi alte instituţii, ar trebui să existe un schimb de informaţii, să nu rămână pe plan local o astfel de experienţă unică. Dacă eram acum la Guvern…ah!”.

Ultimele articole

Categorii

Share articol

Scroll to Top