Bucureşti, 26 septembrie 2019 – În timp ce dorm, utilizatorii de telefoane mobile inteligente din România pot contribui la cercetarea pentru combaterea cancerului prin descărcarea aplicației DreamLab. Această aplicație, care ajută la efectuarea unor studii complexe în domeniul oncologic, dispune de o versiune în limba română și poate fi descărcată din App Store sau Google Play Store, fiind compatibilă cu sistemele de operare iOS 10 sau mai noi, și cu dispozitivele Android cu „KitKat” v4.4 și ulterioare.
DreamLab este o aplicație mobilă care accelerează cercetarea împotriva cancerului prin crearea unei rețele între procesoarele telefoanelor inteligente ale utilizatorilor. Cercetători din domeniul oncologic au realizat un algoritm sofisticat care se bazează pe inteligența artificială pentru a analiza date complexe, acesta necesitând o putere foarte mare de procesare. În timp ce telefonul este conectat la rețeaua de electricitate și are acces la internet, aplicația DreamLab folosește puterea de procesare a acestuia pentru a rezolva calcule ce ajută unui proiect de cercetare a cancerului, apoi trimite rezultatele înapoi institutului de cercetare prin tehnologie cloud. De exemplu, unui computer personal care ar funcționa 24 de ore, zi de zi, i-ar trebui 300 de ani pentru a analiza toate informațiile necesare unui astfel de studiu, pe când 100.000 de telefoane inteligente funcționând, fiecare, 6 ore pe noapte ar putea să obțină aceleași rezultate în trei luni.
„Cred că fiecare dintre noi cunoaște pe cineva care suferă de această maladie. Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii estimează că, în România, numărul deceselor cauzate de bolile oncologice va ajunge, în anul 2040, la aproape 60.000. DreamLab ne oferă posibilitatea să facem cu toții bine prin tehnologie. Tot ce trebuie să facem este să punem telefoanele noastre în slujba cercetării cancerului în timp ce dormim și, astfel, ajutăm la accelerarea studiilor privind găsirea unor soluții salvatoare pentru mulți. La Vodafone, suntem optimiști în privința utilizării tehnologiei pentru un viitor mai bun. Acest proiect este parte din misiunea noastră de a susține crearea unei societăți digitale în care Vodafone pune tehnologia în slujba unui mediu de viață mai bun și mai sănătos pentru toți”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone și UPC România.
După descărcarea aplicației, utilizatorul poate să aleagă una dintre temele de cercetare disponibile în acest moment pentru care dorește să contribuie: tumori maligne – descifrarea corelațiilor genotip-fenotip (Garvan Institute of Medical Research – Australia), medicamente personalizate genetic pentru tratamentul anti-cancer (Imperial College London – Marea Britanie) și folosirea arhitecturii genomului în elaborarea medicamentelor personalizate pentru pacienții cu cancer (Istituto Firc di Oncologia Molecolare – Italia).
Pentru ca DreamLab să funcționeze în limba română, utilizatorii trebuie să aiba telefonul setat pe această limbă înaintea descărcării aplicației. Orice utilizator poate descărca aplicația în mod gratuit, însă, odată instalată, aceasta generează trafic de date. Vodafone România susține proiectul DreamLab prin acordarea gratuită a traficului de date naționale necesar funcționării aplicației pentru abonații săi. Aplicația nu are acces la informațiile utilizatorilor săi. Mai multe informații sunt disponibile pe https://fundatia-vodafone.ro/dreamlab/.
DreamLab a fost lansată de Vodafone Foundation și Institutul pentru Cercetări Medicale Garvan din Australia în noiembrie 2015, fiind preluată ulterior și de Fundațiile Vodafone din Noua Zeelandă, Marea Britanie și Italia. Până în acest moment, aplicația a fost descărcată de peste 320.000 de ori și a contribuit la rezolvarea a două teme de cercetare pentru lupta împotriva cancerului.
Decode din Australia este primul proiect decodificat cu ajutorul aplicației Dream Lab. Calculele au fost finalizate în februarie 2018 și se estimează că folosirea aplicației a redus la jumătate timpul necesar prelucrării datelor. Rezultatele proiectului arată corelații între tipul de cancer de care suferă o persoană și profilul său genetic, și face un prim pas în elaborarea tratamentelor personalizate pe baza informațiilor genetice.
În iulie 2019, decodificarea proiectului DRUGS a dus la publicarea a două noi descoperiri importante – în primul rând, identificarea a sute de molecule anti-cancer prezente în alimentele de zi cu zi, inclusiv portocală, varză și struguri și, în al doilea rând, potențialul anti-diabetic și anti-microbian al medicamentelor folosite în terapia anti-cancer.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.132 de programe derulate de 730 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 30 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.