- Secția ORL a spitalului a fost dotată în 2017 cu echipamente de ultimă generație, printr-o finanțare de peste 135.000 de euro, în cadrul proiectului „Auzul, un dar. Nu-l Ignora!”
- 900 de copii beneficiari ai proiectului, din 2016 până acum
București, 7 martie 2018 – Peste 380 de copii cu probleme auditive din întreaga țară au beneficiat în perioada septembrie 2017 – ianuarie 2018 de diverse servicii medicale în cadrul Secției ORL a Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, furnizate cu ajutorul echipamentelor moderne ultraperformanate achiziționate prin proiectul „Auzul, un dar. Nu-l Ignora!”. Au fost asigurate, printre altele, controale otomicroscopice, timpanotomii, intervenții pentru montarea de tuburi Diabollo, diferite tipuri de evidări petro-mastoidiene, dar și operatii chirurgicale mai complexe. Până în iunie 2018, în această etapă a proiectului se va ajunge în total la 500 de copii cu probleme ale aparatului auditiv care vor beneficia de tratamente la cele mai înalte standarde, realizate cu noile echipamente.
Dotarea secției a fost realizată în 2017 printr-o finanțare de peste 135.000 de euro, asigurată prin parteneriatul Fundației Vodafone România cu spitalul și cu Asociația Smiling Faces, investiția fundației fiind de 90.000 de euro, prin programul „Connecting for Good”. Noile echipamente cu care a fost dotată anul trecut Secția ORL a spitalului includ un microscop operator Zeiss, un senzor pentru monitorizarea nervului facial, freze chirurgicale și instrumentar pentru cofochirurgie, necesare blocului operator al secției.
Tot în perioada septembrie 2017 – ianuarie 2018, medicii implicați în proiectul „Auzul, un dar. Nu-l Ignora!” au participat la cursuri de pregătire, ateliere de lucru, congrese naționale și internaționale de instruire în tehnici chirurgicale.
Proiectul„Auzul, un dar. Nu-l Ignora!” a fost lansat în 2016 și a debutat prin înființarea laboratorului de audiologie din cadrul secției. De la începutul proiectului până în prezent, aproape 900 de copii au beneficiat în total de diferite proceduri medicale realizate cu noile echipamente ale laboratorului și ale blocului operator – testări audiologice, intervenții și tratamente moderne.
În prezent, peste 2 milioane de persoane din România au funcția auditivă alterată. Ponderea nou-născuților afectați de surditate este de 1-3 copii la 1.000 de nașteri. Lor li se adaugă cei ale căror probleme au survenit în urma diverselor afecțiuni sau accidente.
„Auzul, un dar. Nu-l Ignora!” este un proiect care urmărește, printre altele, educarea populației în vederea conștientizării necesității efectuării screeningului auditiv postnatal și a testărilor audiologice performante. Acesta a debutat prin înființarea laboratorului de audiologie din cadrul Secției ORL a Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, laborator care și-a început activitatea în august 2016.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari – copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.
Asociaţia Smiling Faces România este o organizație neguvernamentală care are misiunea de a veni în sprijinul persoanelor cu deficiențe senzoriale prin proiecte care facilitează accesul la diagnostic și tratament corespunzatoar. Proiectele asociației au ca scop creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește diagnosticul de hipoacuzie la copii şi nevoia screeningului auditiv postnatal, urmat obligatoriu de testări audiologice suplimentare performante pentru toți copiii suspectați hipoacuzici, în vederea obținerii unui diagnostic de certitudine și a instituirii tratamentului corespunzător. Mai multe detalii despre activitatea Asociaței Smiling Faces, pe http://www.malformatiifaciale.org.ro/ro/index.jsp