București, 11 aprilie 2018 – Peste 150 de copii cu diabet insulino-dependent din 27 de județe ale țării beneficiază, începând din august 2017, de monitorizare modernă cu ajutorul unui sistem de telemedicină unic în România, care permite renunțarea la testele zilnice prin înțepătură, necesare pentru determinarea glicemiei. Soluția, care reprezintă o inovație la nivel internațional, a fost implementată în cadrul primului Centru de telemedicină în diabetul pediatric din România, dezvoltat de Asociația Sprijin pentru Diabet. Proiectul a primit sprijin din partea Fundației Vodafone România, prin programul „Connecting for Good”, în achiziționarea și utilizarea echipamentelor de monitorizare, finanțarea acordată ridicându-se la peste 270.000 lei.
„Copiii pot duce acum o viață normală, datorită sistemului de telemedicină care permite urmărirea în timp real, de la distanță, a variației nivelului de glicemie pentru fiecare dintre ei. Centrul de telemedicină în diabetul pediatric face posibilă îngrijirea la standarde europene a micuților pacienți cu diabet insulino-dependent, contribuind la creșterea calității vieții lor. Copiii au un grad ridicat de autonomie, pot merge în excursii sau tabere, pot ramâne peste noapte la prieteni, lucruri normale pentru oricare alt copil, dar, în absența acestei tehnologii, imposibile pentru un copil cu diabet, în condiții de siguranță”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.
„Rezultatele proiectelor noastre ilustrează nevoia ca senzorii de glicemie să fie disponibili pentru toți copiii cu diabet insulino-dependent. Ceea ce a început ca un proiect-pilot, cu susținerea Fundației Vodafone România, ar trebui replicat la nivel național. Asociația Sprijin pentru Diabet a militat în acest sens în ultimii doi ani. Avem dovezi acum că aceste dispozitive functionează, am creat infrastructura necesară pentru a-i urmări pe copii, pentru a facilita comunicarea dintre cadrele medicale și familia care îngrijește copilul. Este momentul să facem pasul următor, pentru ca toți copiii cu diabet insulino-dependent să poată beneficia de aceste dispozitive” a declarat Dr. Mihaela Vlăiculescu, Președintele Asociației Sprijin pentru Diabet.
În absența monitorizării prin noul sistem de telemedicină, viața unui copil cu diabet insulino-dependent înseamnă cel putin 4-5 injecții de insulină zilnice, fiecare dintre ele precedată de câte o înțepătură în deget pentru măsurarea glicemiei. Acestora li se adaugă alte înțepături intermediare, între mese, în timpul programului de joacă, în timpul nopții, în efortul de a surprinde variațiile periculoase ale glicemiei și de a preveni urgențele glicemice. Pentru a indeplini această sarcină zilnică, părinții acestor copii renunță de cele mai multe ori la locul de muncă pentru a fi permanent în preajma lor, acasă, la joacă, la grădiniță, astfel încât micuții să-și poată continua activitățile zilnice normale, în siguranță.
Centrul de telemedicină pentru diabetul pediatric a fost înființat în 2017. Sistemul de telemedicină implementat în cadrul centrului are impact mai ales în zone defavorizare din punct de vedere tehnologic și social, unde accesul oamenilor la servicii de îngrijire de calitate este dificil.
Parteneriatul Fundației Vodafone România cu Asociația Sprijin pentru Diabet a început în iunie 2015. Sprijinul fundației pentru îngrijirea copiilor insulino-dependenți a inclus achiziția a peste 90 de senzori de monitorizare a glicemiei și 20 de pompe de insulină wireless. Valoarea totală a finanțării acordate în cei trei ani de parteneriat se ridică la peste 1,6 milioane de ei. Printre activitățile derulate în această perioadă s-au aflat mai multe sesiuni de informare privind gestionarea diabetului, derulate pentru aproximativ 200 de părinți.
Connecting for Good, programul prin care Fundația Vodafone România a acordat sprijin Centrului de telemedicină în diabetul pediatric, finanțează proiecte ce folosesc tehnologia pentru a îmbunatăți viața oamenilor și a genera schimbarea în bine în societate.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.Fundația-vodafone.ro, http://jurnaldebine.Fundația-vodafone.ro/ și www.facebook.com/Fundațiavodafone.
Asociația Sprijin pentru Diabet (www.sprijinpentrudiabet) este o organizație neguvernamentală ce are ca scop principal facilitarea accesului pacienților cu diabet zaharat insulino-dependent la îngrijiri medicale de calitate, oferind suport medical, educațional, emotional dar și accesul la tehnologie de ultimă ora care poate ușura și liberaliza viața copilului și tânărului dependent de insulină. Prin personalul său medical voluntar, Asociația este un deschizător de drumuri în introducerea în practica medicala diabetologică din țara noastră a senzorilor de glicemie și integrării rezultatelor oferite de aceștia în terapia cu insulină.