Peste 1000 de apeluri au fost preluate de Telefonul Vârstnicului • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

Peste 1000 de apeluri au fost preluate de Telefonul Vârstnicului

București, 20 ianuarie – „Telefonul Vârstnicului”, prima linie telefonică gratuită dedicată persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, a înregistrat, la trei luni de la lansarea serviciului, 1064 de apeluri, cu un total de 120 de ore de conversație, purtate cu peste 510 apelanți.

Telefonul Vârstnicului, linia telefonică gratuită şi confidenţială, operată de Fundația Principesa Margareta a României şi finanțată de Fundația Vodafone România prin programul Mobile for Good, răspunde nevoilor vârstnicilor din România, fie că vorbim de informare, consiliere, ori de sprijin emoţional. La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi şi sunt îndrumate de operatorii specializaţi în asistenţă socială ai Fundaţiei Principesa Margareta a României, pentru rezolvarea problemelor adresate. Linia poate fi accesată şi de cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situaţie dificilă a unui bătrân.

Implicarea noastră în creşterea calităţii vieţii pentru persoanele în vârstă, singure, este importantă atât pentru noi, ca indivizi, dar mai ales pentru noi ca societate, pentru că ne dorim să trăim într-o lume care acţionează cu grijă şi responsabilitate faţă de toţi membri ei, indifrent de vârstă. Tehnologia mobilă a dovedit încă o dată că poate salva vieţi omeneşti, sau le poate face considerabil mai bune,” a declarat Angela Galeţa, directorul Fundaţiei Vodafone România.

În cele trei luni de la deschidere, s-au primit apeluri din întreaga țară, atât din mediul rural, cât și din cel urban. În urma acestor apeluri persoanele vârstnice au fost ajutate cu informații utile, sfaturi și sprijin moral. Principalele teme abordate în cele peste 1000 de apeluri se referă la obținerea de ajutor financiar sau medical, cereri de informații practice sau semnalarea unor cazuri de abuz. Unele dintre cazuri au fost redirecționate către ONG-uri locale care derulează activități pentru persoane vârstnice, direcții de asistență socială locale, cămine de bătrâni sau cluburi pentru seniori. Alți apelanți au fost redirecționati spre programul derulat de Asociația ‘Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor’, asociație nou înființată de Fundația Principesa Margareta a României, cu scopul sprijinirii vârstnicilor singuri. Totodată, mulți români au apelat 0800 460 001 pentru a susține financiar sau prin voluntariat programul “Telefonul Vârstnicului”.

„Pe lângă problemele financiare și cele medicale pe care le cunoaștem cu toții, persoanele cu vârstă de peste 65 ani întâmpină două mari probleme: singurătatea și accesul limitat la informație. Astăzi societatea comunicațională se bazează pe tehnici moderne pe care majoritatea vârstnicilor nu le folosesc, însă Telefonul Vârstnicului este un instrument benefic, ușor de folosit și gratuit pentru vârstnicii din România. Datele pe care le avem în prezent sunt îmbucurătoare și ne dorim ca Telefonul Vârstnicului să devină un reper pentru persoanele de peste 65 de ani”, a declarat Mugurel Mărgarit Enescu – Director Executiv al Fundației Principesa Margareta a României.

Dincolo de o linie telefonică de informare, Telefonul Vârstnicului reprezintă și o metodă de sprijin emoțional și  alinare a singurătății. Conform unui studiu realizat la finalul anului trecut de GFK pentru Fundația Principesa Margareta a României, aproximativ unul din doi vârstnici din România este afectat de singurătate, într-o mai mare sau mai mică măsură. Apelurile primite la Telefonul Vârstnicului certifică şi ele acest fapt. Până în acest moment nu mai puțin de 79 de seniori au solicitat efectuarea unor apeluri periodice.

În perioada sărbătorilor de iarnă, mai multe persoane vârstnice care au semnalat prin intermediul liniei telefonice o situație financiare dificilă au primit un sprijin concret din partea Fundației Principesa Margareta a României, prin pachete de alimente și tichete sociale.

“Sunt foarte bucuroasă că există acest număr și că vorbesc cu cineva care mă înțelege. Această discuție mă ajută foarte tare, îmi alină singurătatea și timpul trece mult mai ușor. Abia aștept ziua când mă sunați! Sunteți ca familia mea!“, ne-a mulțumim la finalul conversației telefonice, o doamnă  de 72 de ani din județul Giurgiu.

Telefonul Vârstnicului poate fi apelat gratuit la 0800 460 001, de luni până vineri, între orele 08:00 şi 20:00.

Website oficial: http://www.telefonulvarstnicului.ro

Email: telefonulvarstnicului@principesa.ro

Facebook: www.facebook.com/TelefonulVarstnicului

Despre Fundaţia Principesa Margareta a României

Fundaţia Principesa Margareta a României (FPMR) a fost înfiinţată în 1990 de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României împreună cu tatăl sau, Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Fundaţia Principesa Margareta a României este o organizaţie neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri şi vârstnici prin intervenţii durabile, bazate pe schimbul de experienţă şi valori între generaţii. Fundaţia Principesa Margareta a României a fost desemnată de români drept cea mai onestă organizaţie neguvernamentală în cadrul studiului Envero Brand Trust Index.

Despre Fundaţia Vodafone România şi Mobile for Good

Fundaţia Vodafone România a finanţat, în cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având că beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 20 milioane Euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei se regăsesc pe fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro. Fundaţia Vodafone România este o organizaţie non-guvernamentală românească cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.

Sub umbrela programului Mobile for Good, Fundaţia Vodafone finanţează, în toate cele 28 de ţări în care este prezentă, proiecte care folosesc tehnologia mobilă pentru a rezolva probleme sociale presante, pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi a genera schimbarea în societate.

Mobile for Good a fost lansat în România în 2012 şi este un program strategic al Fundaţiei Vodafone România prin care se derulează un număr de 19 proiecte, cu o valoare cumulată de 860.000 de euro şi care se adresează unui număr total de 16.735 de beneficiari.

Read in english

Currently not available

Scroll to Top