N-o să vă mint. Trezitul la ora 5 dimineaţa nu este pe lista mea de lucruri după care să mă dau în vânt. Dar în această dimineaţă de 1 august îmi reuşeşte figura. Pedalez şi mă bucur cât mai pot de răcoarea dimineţii, pentru că se anunţă o zi fierbinte. Cea mai fierbinte din această vară. Mă îndrept spre locul de întâlnire, de unde vom pleca în grup organizat până în localitațile Buda şi Cornetu – unde avem de izolat termic două case ale Fundaţiei Motivation România în care locuiesc copii şi tineri cu dizabilităţi.
Ne-am strâns 70 de persoane la punctul de plecare, pe unii îi cunosc de la alte acţiuni de voluntariat, pe alţii îi ştiu din vedere de pe culoarele şi din lifturile de la birou. Nu scăpăm nici de data asta de instructajul de protecţia muncii, nici de ambulanţă SMURD şi de echipajul de Poliţie. Ce mai, treabă bine organizată!
Cu noi este şi Alex Ciocan. Fiind un eveniment de voluntariat care se adresează comunităţii de biciclişti din Vodafone România şi Vodafone Shared Services România, a fost invitat să ne ţină un discurs motivaţional. Pornim la drum cu el alături şi ne simţim de parcă am participa la Turul Franţei. Ce-i drept, doar pentru 13 km, căci atât ne ia ca să ajungem la şantier.
Ne împărţim în două echipe, una la fiecare casă şi ne apucăm de treabă. Unii prepară adezivul, alţii dau cu amorsă, alţii aplică pasta gri pe panourile de polistiren cu dexteritatea cu care ar unge o felie de pâine cu unt. Dacă te dai înapoi trei paşi şi arunci o privire de ansamblu, pare că te uiţi la un furnicar. Furnici harnice cu căşti roşii de protecţie trebăluind la sol, sau cocoţate pe schele. Trag cu ochiul la colegii mei care au mai multă experienţă şi încerc să fur meserie. Vreau să plec doctor docent în izolat case de aici, că nu se ştie când o să am nevoie la alte acțiuni de voluntariat. Din când în când, în timp ce lucrăm, simţim cum suntem urmăriţi de priviri timide din spatele perdelelor care acoperă geamurile. Aceştia sunt oamenii pentru care am venit. Cei care se vor bucura de mai multă căldură la iarnă şi în toate iernile care vor urma. Unii dintre ei, mai activi şi mai îndrăzneţi, se amestecă printre noi şi încearcă să ne dea o mână de ajutor.
Aerul a devenit fierbinte. Noroc cu sticlele de apă puse într-un butoi cu gheaţă pe care ni le-au pregătit partenerii de la Fundaţia Motivation România şi cu ventilatoarele montate din loc în loc. Ni s-a spus că dacă temperatura devine insuportabilă întrerupem şantierul. Alex Ciocan lucrează cot la cot cu noi. Ca într-un joc de Tetris monocolor, panourile de polistiren ajung la un moment dat să acopere toţi pereţii. Misiunea noastră a fost îndeplinită.
Ne retragem la umbra generoasă şi binefăcătoare a unui cort unde ne aşteaptă tăvi întregi de pepene zemos şi rece. Iar Alex ne vorbeşte de biciclit şi de importanţa pe care ar trebui să o aibă sportul, şi în general mişcarea, în viaţa fiecăruia dintre noi. Mă mai gândesc la ce ne-a spus şi acasă, după ce am ieşit din duş. Dar pentru puţin timp, pentru că adorm rapid. Probabil o să dorm 100 de ore. Dar vor fi 100 de ore în care o să visez frumos.
