În urmă cu 5 ani și jumătate, la scurt timp după ce s-a angajat la Vodafone, Ingrid Băltărețu a răspuns unui anunț intern în care se spunea că este nevoie de voluntari pentru construirea unor case destinate câtorva familii fără locuință din județul Brașov. Fără să aibă experiență în construcții și fără să știe la ce să se aștepte, a spus da, bazându-se pe forța unui mușchi la care ne gândim de obicei mai puțin – cel al inimii.
„Au fost două zile, extrem de intense, de dimineață până seara, organizate la milimetru, un șantier care creștea sub ochii tăi. Ne-am trezit împărțiți în grupe, făcând lucruri foarte specifice pentru construcția unei case: unii ridicau schele, alții, care deja aveau zidurile ridicate, începeau să pună mortar, alții, ajutați de meseriași, puneau acoperișul, unii erau deja la interior. Și, la sfârșit, am avut ocazia să vedem cum arată ce am lăsat în urmă și a fost fabulos de-a dreptul. Proprietarii nu știau cum să-și arate recunoștința. Iar noi eram stupefiați, pentru că simțeam că nu am făcut mare lucru. Am dat cu cu trafaletul, am vopsit”, povestește ea, despre unul dintre proiectele derulate de Fundația Vodafone România, la capătul căruia 12 familii fără locuință au ajuns să aibă casa lor.
„M-am gândit că nu am să pot să îmi țin firea, că mă va copleși drama acestor copii și că nu o să pot citi o poveste veselă plângând”
A descoperit câtă forță îți dă simplul fapt de a te pune în slujba celorlalți și felul în care abilitățile unui individ par să sporească atunci când se unesc cu cele ale altor oameni care își doresc să facă bine. „Când am strâns de fapt efortul meu cu efortul colegilor mei, de abia atunci lucrurile s-au văzut și s-au văzut cu o viteză destul de mare. Și binele ăla a crescut sub ochii noștri. Cred că este foarte important ca atunci când facem un gest de bunăvoință, de generozitate, să îl și vedem întâmplându-se. Te motivează să mai faci și altă dată și, în plus, te motivează să le vorbești și altora să participe și ei la așa ceva pentru că se simte într-un fel. Atunci când am venit în Vodafone, am avut o slujbă frumoasă și am o slujbă foarte bună, foarte frumoasă. Dar ce mi-a dat scop a fost odată ce am intrat în activitățile Fundației”, explică Ingrid Băltărețu. A început să se implice constant în proiectele Fundației Vodafone România și să își ofere ajutorul pentru cauze pe care le simțea aproape. S-a alăturat astfel unei inițiative a Asociației Little People, în care voluntarii merg în spitale de oncologie pediatrică și citesc povești copiilor în suferință. „Atunci când am încercat proiectul ăsta m-am gândit că nu am să pot să îmi țin firea, că mă va copleși drama acestor copii și că nu o să pot citi o poveste veselă plângând. Dar odată ce întâlnești acei copii, sunt în fața ta niște persoane mici care au nevoie exact de ce are nevoie orice alt copil: de atenție, de explicații, de răspunsuri la întrebările lor, de puținul timp pe care ai să îl dai și de o oarecare alinare”, spune ea.
„Uneori, cineva trebuie să ne coordoneze și să ne dozeze efortul astfel încât binele nostru să folosească”
E convinsă că dorința de a ajuta se regăsește în fiecare dintre noi. „A fi voluntar înseamnă să răspunzi unei chemări pe care o fac de cele mai multe ori fundațiile, organizațiile care identifică nevoile semenilor noștri. Pentru că noi suntem foarte dispuși să facem bine, dar uneori cineva trebuie să ne coordoneze și să ne dozeze efortul astfel încât binele nostru să folosească, să aibă finalitate și, în cele din urmă, să se perpetueze. Binele este molipsitor, nu știu pe nimeni care să nu aibă un sentiment sau să nu se descopere pe sine atunci când îl face”, crede Ingrid Băltărețu.
De-a lungul timpului, colega sa, Amalia Nistor, și-a oferit sprijinul pentru nenumărate proiecte caritabile susținute de Fundația Vodafone România și a văzut că voluntariatul reprezintă un act de generozitate față de sine. „Am învățat că pot, am învățat că putem și, atunci când credem că nu putem, viața ne-a demonstrat, sau proiectele în care am participat mi-au demonstrat, că mai putem puțin. În momentul în care alegi să te implici, să fie un proiect al tău de suflet, personal, ajungi să te cunoști cu adevărat. Știi ce poți să dai, care ți-e limita și până unde poți să ajungi. Eu sper, cred sau îmi doresc să le fi schimbat viața, dar realmente ei m-au încărcat pe mine și m-au ajutat să mă cunosc și să văd într-adevăr că pot să ajut”, spune ea.
„Atunci când m-am așezat în scaunul rulant, am simțit că nu mai sunt eu”
O să păstreze întotdeauna cu ea amintirea îmbrățișării copiilor cu sindromul Down de la meciurile de baschet pe care le-au jucat împreună, în cadrul unui proiect al Special Olympics. Dar și sentimentul pe care l-a avut când a jucat baschet în scaun rulant, la o partidă organizată de Fundația Motivation, care sprijină persoanele cu leziuni ale coloanei vertebrale.
„Atunci când m-am așezat în scaunul rulant, am simțit că nu mai sunt eu. Aveam tendința să mă ridic întotdeauna, să pot să arunc mingea la coș. Până la un moment dat când mi-au zis: decât să cazi cu scaunul, mai bine te legăm. Și mi-au legat picioarele, astfel încât eu să nu reușesc să mă mai ridic din scaun. A fost unul dintre proiectele cele mai emoționante pentru mine, a fost o lecție de viață din multe puncte de vedere”, explică ea. În 2017, a primit din partea Fundației Vodafone România un premiu pentru voluntariat, pentru implicarea ei în acțiunile de ajutorare a celor în nevoie și pentru faptul că a reușit să le transmită și altora dorința de a face bine. „Mi-aș dori să particip la mai multe acțiuni de voluntariat. Îmi doresc să știu că pot ajuta, să văd ca munca sau efortul meu contează într-un fel anume. Și recunosc că le aleg pe cele mai complicate de obicei. Nu știu de ce, dar vreau să simt că mă implic.”, spune Amalia Nistor.
„Avem colegi care acasă nu fac zacuscă, dar la Viscri fac”
În fiecare an, merge, alături de alți colegi de-ai ei din Vodafone la Viscri, unde fac magiun și zacuscă și pun zahărul și făina în pungi pentru 150 de familii nevoiașe aflate în programele Asociației Diaconia. Ca să ajungă la timp pentru a pregăti proviziile din Cămara de toamnă, voluntarii pleacă de la 5 dimineața din București.
„Totul este foarte bine organizat. Tocăm ceapă, vinete, gogoșari, iar la sfârșit rezultatul muncii noastre este împărțit celor 150 de familii. Avem colegi care acasă nu fac zacuscă, dar la Viscri fac”, povestește Amalia. „Sunt bărbați adevărați care plâng de la fumul inhalat de la vinetele care se coc”, o completează colegul ei Ovidiu Dinișor, care vorbește despre veselia de la Cămara de toamnă. „Toată lumea este binedispusă, toată lumea râde, iar la final ajungi acasă obosit fizic”, dar fericit.
„Și ceilalți au vrut să ni se alăture, pentru că e ușor să te alături unui grup entuziast”
Este convins că entuziasmul este o componentă esențială a oricărei acțiuni de voluntariat și a avut ocazia să verifice acest lucru în timpul unui Swimathon, la care echipa lui a trebuit să strângă fonduri pentru renovarea și modernizarea secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Constanța. Noua secție este realizată, cu sprijinul Fundației Vodafone România, după modelul secției Neonat de la Marie Curie, conduse de doctorul Cătălin Cîrstoveanu. „A fost foarte fain, mie mi-a plăcut foarte mult. Partea finală a fost înotatul, dar munca a fost până acolo, plăcerea de a strânge fonduri. Am vorbit cu toată lumea. Ai mai făcut și tu ceva bun în viața ta? Nu? Fii atent, eu înot la Swimathon, strângem bani, am fost, am văzut spitalul, e minunat. După ce ne-am atins ținta financiară într-o săptămână, am zis: Hai să o dublăm. Dacă e ceva care mă inspiră și trezește în mine o emoție puternică, sunt foarte pozitiv și le spun celorlați: Hai, să facem, să dregem, nu sta deoparte, că după aia o să vii să îmi spui că nu ai participat și o să îți pară rău! Nu am fost niciodată umil și nu am zis: Băi, săracii, uite ce probleme sunt în țara asta, e grav de tot, trebuie să strângem bani. Și ceilalți au vrut să ni se alăture, pentru că e ușor să te alături unui grup entuziast”, descrie el strategia care l-a ajutat să adune în jurul său susținători. Până să facă voluntariat, nu avea idee ce mult bine face acest lucru celui care oferă, nu doar celui care primește. „Nu știam ce o să-ți aducă asta ca om, cât bine îți faci tu ție. Te și simți un pic egoist pentru că îți faci ție bine: te implici și ajuți niște oameni, dar mi se pare că te încarci fantastic cu foarte multă energie și cu rezultatul final”, a văzut Ovidiu Dinișor.
Florian Crăciun crede că voluntariatul satisface o nevoie a celui care dăruiește timp, atenție și grijă celorlalți. Și că fiecare poate găsi o cauză care i se potrivește. „Eu evit cazurile emoționante, pentru că îmi intră ceva în ochi. Bărbații adevărați nu plâng, lor le intră ceva în ochi”, glumește el. În schimb a participat la renovări de case în beneficiul copiilor vulnerabili, la evenimente sportive caritabile, iar colegii îl consideră responsabil cu buna dispoziție. „Eu de obicei mă distrez, la oricare acțiune de voluntariat mă duc, eu sunt cu distracția. Nu sunt construit să mi se pară greu, indiferent dacă trebuie să cari sau să văruiești. Am învățat foarte multe, la început aveam doar ideea, visam eu după niște documentare văzute să mă duc în Africa, India, în alte țări și să fac câte ceva pe acolo. Dar venind la Vodafone chiar am reușit să pun în practică ce visam să fac în alte țări. Chiar am făcut aici și am învățat să fiu mai dedicat, să mă implic, să fiu mai bun cu oamenii din jur”, spune Florian Crăciun.
Cel mai recent proiect în care s-a implicat este „Scrisori pentru Moș Crăciun”, prin care peste 1.200 de copii din centre sociale și de plasament aflate în comunități defavorizate din toate regiunile țării au primit cadourile pe care și le-au dorit de Crăciun, cu ajutorul voluntarilor Vodafone România. „Anul acesta, cadourile s-au strâns într-un open space imens din sediul Vodafone: Fiecare Asociație beneficiară era delimitată foarte bine, cu bandă pe mochetă, numele copiilor erau scrise, cine avea cadoul acolo era bifat. Cadourile erau inspectate, dacă se rupsese hârtia pe timpul transporturilor trebuiau reîmpachetate. E o muncă teribilă”, explică Ovidiu Dinișor. Cadourile au fost oferite în cadrul a șase evenimente la Timișoara, Cluj, Iași, Constanța și Pitești, iar Florian Crăciun a vrut să fie neapărat alături de cei mici. S-a dus la Constanța, ca să-i ajute pe cei mici să își primească darurile. „Trebuie să mă ridic la înălțimea numelui meu”, zâmbește el.
