16.000 de vieţi salvate cu sânge donat - Blogul Fundației Vodafone

16.000 de vieţi salvate cu sânge donat

bloodbag 0001

5.340 de români au donat sânge anul trecut, datorită campaniilor de donare mobile, contribuind la salvarea a peste 16.000 de vieţi omeneşti, în proiectul O şansă pentru viaţălansat încă din 2008 de către Vodafone România, împreună cu Asociaţia React.

O şansă pentru viaţăcel mai amplu program naţional de donare de sânge din România, a luat fiinţă pentru a răspunde nevoii acute şi în creştere de sânge din spitalele româneşti. Am vrut să convingem cât mai mulţi români să doneze sânge, mai ales în condiţiile în care în România sub 2% din populaţie donează sânge, în timp ce la nivelul Uniunii Europene acest procentul donatorilor este de aproximativ 5%.

Până acum, în cadrul acestui program, au fost salvate peste 150.000 de vieţi, cu ajutorul a peste 50.000 de litri de sânge colectaţi. În 2010, Vodafone România a donat Centrului de Transfuzii Bucureşti o autosanitară complet echipată, iar în 2012 a fost renovat parterului Centrului de Transfuzii Bucureşti.

Investiţia totală în programul O şansă pentru viaţă se ridică la peste 300.000 de euro.

Motive pentru a dona sânge

Am alcătuit o listă cu motive care să te convingă să donezi sânge:

  • În primul rând, vei face un gest umanitar extraordinar. În România există o nevoie acută de sânge, iar gestul tău va contribui cât se poate de direct la salvarea de vieţi;
  • Sângele nu are substitut. Omul nu a inventat până acum o substanţă care să înlocuiască sângele;
  • Donatorii de sânge trăiesc mai mult. Riscul de accident vascular cerebral şi de paralizie se reduce cu peste 30% la cei care donează constant sânge;
  • O singură donare de sânge salvează trei vieţi;
  • La fiecare donare de sânge beneficiezi de analize gratuite.
  • VEI ARĂTA CĂ ÎŢI PASĂ DE SEMENII TĂI
Scroll to Top