Printre preşuri, gheme şi broderii, sătenii din Corbeni îşi amintesc meşteşugurile din bătrâni şi învaţă să le dea mai departe.
De Gabriela Pițurlea
E mai răcoare ca afară în atelierul meșteșugăresc din Corbeni, dar nimeni nu pare să se sinchisească de asta. Șapte fete și patru băieți s-au risipit pe băncuțele și pe scăunelele din lemn din sală și stau aplecați asupra unor bucăți de etamină abia scoase din penar. Se hlizesc, schimbă mici bârfe de școală şi verifică de pe foi de matematică marcate cu X-uri sau din fotografii făcute cu telefonul cum exact să coasă. În weekendul Floriilor merg la Pitești, la Simfonia Lalelelor, așa că fiecare dintre ei coase lalele roșii și „Corbeni 2016” pe bucățica lui de material.
Totul în jur e iscusință. Pe pereții albi sunt expuse costume populare vechi de zeci de ani și broderii florale pe etamină. Pe o masă sunt preșuri țesute la război, traiste, un leagăn din lemn în care se dau păpuși cât palma îmbrăcate în port popular. Unele sunt aduse de săteni de prin casă sau făcute de ei, altele sunt ieșite din mâinile copiilor sau din ale Marilenei Iosifaru, meștera populară de 67 de ani care e sufletul locului. De câțiva ani buni, Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești a deschis în Corbeni o secție de meșteșuguri unde Marilena dă mai departe câte puțin din ce a învățat într-o viață. De câteva luni, de când Asociaţia Corbeni Plai Argeșean a câștigat o finanțare de la Fundaţiile PACT și Vodafone România, orele Marilenei se desfășoară într-o sală mai spațioasă, mai luminoasă și mai bine dotată decât cea în care lucra înainte. Satul are acum un atelier meșteșugăresc, unde se pot desfășura și alte activități în afara celor cu copiii.
Marilena, o femeie înaltă și zdravănă, cu basma pe cap și un zâmbet de copil ștrengar, a învățat meșteșug de la mama și de la mătușa ei. Purta costum național în adolescență și a prins vremuri când munceau un an la o ie, apoi, pe măsură ce lumea a abandonat portul popular, a rămas cu șifonierele pline de ii, de fote și de țesături. Și după ce a avut copii a lucrat constant câte ceva. Era abonată la revista Săteanca și orice apărea nou în materie de modă le și făcea celor două fiice. Fețe de masă și prosoape brodate, botoșei, păpuși, preșuri, cuverturi au ieșit cu duiumul din mâinile ei de când se știe. „Mie mi-a plăcut tot timpul, ceva trebuie să lucrez,” spune. „Chiar dacă am săpat în grădină și am venit să mă odihnesc o jumătate de oră, îmi pui două perne și mă rezăm de ele și fac ceva din mâini. Așa am fost obișnuită de când eram copil și nu mi se pare ceva greu, și nici n-am astâmpăr să stau degeaba.” Acum că moda iilor a revenit, primește comenzi din multe părți, dar nu prea are timp de ele: are soțul bolnav, animale și grădină de îngrijit, și un început de glaucom care îi limitează avânturile. „Mi-e tare drag să lucrez, aș lucra de nu m-aș mai opri.”
Acum vreo 10 ani, o nepoată a plecat în străinătate la un schimb de experiență și Marilena i-a îmbrăcat câteva păpuși în costume naționale, le-a pus tricolor, și i le-a dat să le ducă în dar gazdelor. Lucrările au ajuns și sub ochii unei directoare de muzeu din județ, care i-a propus să dea un examen – a fost de ajuns să prezinte câteva lucruri făcute de ea ca să primească atestatul de meșter popular. Ceva mai târziu, la inițiativa directoarei Școlii Populare din Pitești, s-a deschis secția de meșteșuguri tradiționale din Corbeni. S-au înscris imediat copiii, peste 30 în primul an, apoi numărul a fost redus la 15, dar și așa abia încăpeau. Camera unde se țineau cursurile avea o sobă rablagită și un război vechi de țesut care nu prea mai făcea față. Mai mult nici n-ar fi încăput.
***
Asociația Corbeni Plai Argeșean s-a format la inițiativa Mariei Martinescu, o profesoară de franceză care a predat într-un alt sat din Argeș, și care, odată ieșită la pensie, s-a întors în Corbeniul natal. Având experiența lucrului într-o asociație din Vrănești, a strâns câțiva cunoscuți pe care știa că se poate baza, printre care preotul comunei, cântărețul bisericii, o educatoare, pe Marilena și pe fiicele ei, și, acum doi ani, au creat un grup de inițiativă. Nu-și dădeau pe deplin seama ce presupune înființarea unei asociații, dar credeau în misiunea lor de a transforma comunitatea în care trăiesc, de a revitaliza comuna și de a-i valorifica potențialul. Au început în 2014, cu reabilitarea unei fântâni, au continuat cu o campanie de advocacy pentru construirea unui loc de joacă și, anul trecut, au câștigat finanțarea care le-a permis să creeze atelierul meșteșugăresc la care visa Marilena Iosifaru. Proiectul lor și-a propus să readucă meșteșugurile locale în viața comunității, pentru a nu se pierde legătura cu trecutul, prin amenajarea unui spațiu pus la dispoziție de Primăria Corbeni și prin crearea de activități care să-l aibă ca nucleu.
Lângă grădinița cu patru grupe unde vin copii din șase sate, e o clădire veche a primăriei care a avut multiple utilizări de-a lungul timpului, până când a rămas în paragină. Într-una din camerele ei și-a ținut Marilena cursurile până vara trecută. Tot acolo, într-o cameră alăturată, aproape dublă ca mărime, care era folosită pe post de depozit de școala comunală, s-a înființat atelierul.
După ce școala și-a luat băncile și obiectele pe care le avea depozitate acolo, s-au îndreptat pereții, s-a reparat parchetul, s-au schimbat ușile, s-a refăcut iluminatul electric, iar sala s-a ales cu un șemineu, cu două războaie noi și o mașină de cusut.
Cursurile Marilenei au reînceput toamna trecută, după obicei, câte două ore miercurea și joia, cu copii de ciclu primar și gimnazial din Corbeni, dar deschise și pentru liceeni. Inaugurarea atelierului s-a făcut pe 6 decembrie și a fost anunțată la biserică, pe Facebook și cu afișe puse prin sat.
Cum activități care să implice adulții nu existau încă, iar sala era oricum încălzită pentru copii, membrii asociației s-au gândit să organizeze în serile de miercuri și joi niște șezători. Toată iarna, oameni veniți uneori chiar și din satele din jur s-au strâns să pregătească material de lucru pentru preșuri, să lucreze sau să-i învețe pe alții. „Am tăiat la zdrențe și-am făcut la gheme…” spune Daniela Mărgărita, educatoare în Corbeni și secretara asociației. Au venit pensionare, dar și mame cu copii mici, oameni pasionați de cusut, dar și unii care nu încercaseră până atunci, oameni care-și doreau să-și amintească cum se lucrează, dar și alții care erau pur și simplu dornici de socializare. Discuțiile se întindeau cu voie bună până după 9 seara. Într-o noapte, au stat până aproape de 11.
„În primul rând ne-am adus oamenii de lângă noi,” spune Daniela, care și-a chemat ori în ajutor, ori la șezători cumnata, sora, mama. Daniela are 53 de ani și s-a implicat în coordonarea proiectului. A copilărit într-un sat din apropiere de Curtea de Argeș și s-a mutat în Corbeni în 1981, când a fost repartizată aici ca educatoare. S-a îndrăgostit imediat de comună – își jurase că nu va merge la câmpie pentru că nu suporta căldura și întinderea parcă nesfârșită – și n-a mai plecat. Ca multe femei din sat, iarna trecută i-a învățat pentru prima oară pe alții să coasă.
Odată ajunși în atelier, spune Marilena, copiii au tendința să încerce din toate, dar se opresc, de obicei, la etamină, pentru că se poate continua acasă. Are în clasă două fete de a opta care și-au luat ii să le lucreze, are și un băiețel într-a șaptea care e când la război, când la cusut și se pricepe la toate. Are și ceva ce poate nu ai fi văzut în urmă cu 10 ani: fete care se întreabă una pe alta de unde ar putea face rost de o maramă sau cumpăra niște opinci frumoase. Atelierul e despre și pentru ei, dar poate deveni mult mai mult.
Pe viitor, spune Daniela, și-ar dori să găsească o formulă prin care să poată vinde ce se face în atelier – deja au fost sunați de potențiali clienți. Ar vrea și ca pe timp de vară atelierul să fie deschis câteva ore pe zi sau măcar mai multe zile pe săptămână – poate vin oameni din sat să lucreze, poate vor turiștii de la pensiunile din zonă să învețe cum se fac lucrurile pe care le găsesc de obicei prin târguri sau prin casele bunicilor. Visul Marilenei poate înflori în zeci de feluri, la fel ca lalelele cusute cu fir roșu de copii.
Acest material este realizat în parteneriat cu Decât o Revistă în cadrul rundei de finanţare Implicat în comunitatea mea, derulate de Fundaţia Vodafone România şi Fundaţia PACT. Mai multe poveşti despre implicare puteţi găsi pe platforma oameniisudului.com dezvoltată de Fundaţia PACT.
