Fundația Vodafone România aniversează 15 ani de fapte bune, 15 ani de când este alături de comunitate și de organizațiile non-guvernamentale din România. În acest timp, Fundația Vodafone România a dezvoltat peste 700 de programe sociale în beneficiiul copiilor și bătrânilor, persoanelor cu dizabilități şi familiilor dezavantajate.
De la înfiinţare şi până acum, fundația noastră a colaborat t cu peste 600 de organizații non-profit din toată țara.
Fundația Vodafone România va susține în continuare programe sociale din domeniul sănătății, prevenirii abandonului familial și școlar, serviciilor sociale pentru copii, tineri cu dizabilități intelectuale și locomotorii sau pentru vârstnici, precum și programe de voluntariat.
În 15 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a donat 15 milioane de euro pentru proiecte de care au beneficiat direct peste 200.000 de oameni.
Spitalul Marie Curie, un proiect de suflet
În cursul acestui an va fi finalizată cea mai modernă secție de terapie intensivă pentru nou-născuți, la spitalul Marie Curie din București, în urma unei investiții totale de peste 1,4 milioane de euro.
Noua secție este construită în parteneriat cu Asociația Inima Copiilor, iar extinderea ei era absolut necesară, întrucât vechea secție nu putea prelua decât 50% dintre copiii care au nevoie de internare urgentă.
Acest proiect este de o importanță maximă pentru ţara noastră, pentru că în cadrul secției de la Marie Curie se înregistrează cea mai mică rată de mortalitate infantilă din România. Aici sunt tratați nou născuții și copii născuți prematur, cu malformații și traumatisme diverse, cu boli infecțioase severe sau cu afecțiuni neurochirurgicale.
Centru de pregătire medicală la Târgu Mureș
Alături de Fundația pentru SMURD, am finanțat un nou centru de pregătire în medicina de urgență la Târgu Mureș, în valoare de peste 250.000 de euro.
Foarte important, în cadrul acestui centru, cadrele medicale vor avea asigurate spații adecvate pentru traininguri și simulări ale unor situații de urgență din viața reală.