În anul 2001, Sorin Marinescu era student la Asistență Socială în București, iar niște colegi de facultate l-au întrebat dacă nu vrea să facă voluntariat. A spus „Da” și a ajuns să lucreze cu copiii străzii, la Gara de Nord. „Îi ajutam cu haine, alimente, le ofeream posibilitatea să se spele, îi tundeam. Intram după ei în în canale, de multe ori erau tăiați, bătuți și trebuia să îi pansăm. Nu aveam tot ce ne trebuie și eram nevoiți să improvizăm”, își amintește Sorin Marinescu, care și-a dat seama că asta este ceea ce vrea să facă pentru tot restul vieții: să se pună în slujba celor aflați în nevoie.
Fiindcă avea nevoie de bani, s-a angajat chiar în paralel, vreme de un an, la McDonald’s. Patru ani a lucrat cu copiii străzii, apoi a ajuns la o fundație care oferea sprijin familiilor defavorizate. Acolo și-a dat seama și cum trebuia să îi ajute pe ceilalți.
Micile victorii
„Îmi propuneam obiective clare, tangibile. Nu cuvinte pompoase, care dau bine pe hârtie”, spune.
Printre acestea, să reușească să le facă acte unor oameni care nu au avut niciodată certificat de naștere sau buletin și care din acest motiv nu puteau să beneficieze de ajutor social. Sau să îi găsească ceva de lucru unei mame. Sau să racordeze la curent electric casa fără acte a unei familii. Astăzi este coordonator de programe la Fundația „Principesa Margareta a României”, unde îi ajută pe oamenii lipsiți de oportunități din mediul rural să schimbe povestea de viață a copiilor lor.
Prin Fondul Special pentru Copii, finanțat de Fundația Vodafone România, Fundația „Principesa Margareta a României” oferă anual, pentru 250 de copii din mediul rural și din orașele cu sub 30.000 de locuitori, sprijin financiar copiilor care au nevoie urgentă de ajutor pentru a continua școala, singura lor șansă adevărată de a ieși din cercul vicios al sărăciei.
Băiatul care își dorea de Crăciun un măgar care să îl ajute să care lemnele
„Pe unii dintre copii i-am luat la limită. Ne-au sunat profesorii să ne spună că n-au mai trecut pe la școală de luni de zile pentru că n-au cu ce să se îmbrace”, explică Sorin Marinescu. Marea lui mulțumire este că toți copiii care au beneficiat de programul început în urmă cu doi ani merg încă la școală. Și că toți au trecut clasa.
Vorbește despre o mamă singură care are nouă copii, dintre care șase sunt încă minori și locuiesc cu ea. Trăiește în județul Sibiu, în vârf de munte, într-o veche școală dezafectată, și are grijă de caprele celorlalți săteni.
„Atunci când facem o evaluare, stabilim care sunt punctele tari ale unei familii. Punctul tare al acestei familii este chiar mama. A crescut nouă copii, are 50 de ani, dar arată de 70, și este foarte muncitoare și blândă”, povestește Sorin Marinescu. Când l-a întrebat pe unul dintre băieți ce își dorește de Crăciun acesta i-a răspuns că un măgar. Un măgar l-ar fi ajutat să care iarna lemne din pădure. Sunt copii condamnați la abandon școlar și totuși una dintre fete merge astăzi la liceu în clasa a noua, o premieră în istoria familiei.
Să le arăți oamenilor că îți pasă cu adevărat
Bursele școlare oferite sunt în valoarea de 1.350 de lei anual, bani din care pot fi cumpărate haine, rechizite sau alimente. „Avem în program o familie de trei copii a căror mamă are o tumoră cerebrală. De când mama s-a îmbolnăvit, resursele s-au dus înspre tratamentul ei. Faptul că ajutăm copiii să meargă la școală ajută, de fapt, întreaga familie”, spune asistentul social.
Însă nu banii, nici actele nu îi ajută pe oameni să își schimbe povestea de viață. Foarte mulți dintre oamenii născuți și crescuți în sărăcie sunt lipsiți de abilități elementare de viață, de cunoștințe despre sistemul social care să le permită să se descurce în lume. „Când te lupți pentru supraviețuire, nu mai este loc pentru stimă de sine, pentru cum să stabilești relații cu ceilalți. Asistentul social este un fel de liant cu lumea, are tot timpul în minte niște resurse pentru a ajuta pe cineva și știe unde să le găsească”, crede Sorin Marinescu. De cele mai multe ori însă, asistența socială se face în România doar pe hârtie, iar cei care lucrează în sistemul de protecție socială ajung să manevreze doar documente, în loc să schimbe destine. Ca să îi poți ajuta pe oameni e nevoie de un lucru esențial: să îi faci să simtă că ești cu adevărat acolo pentru ei și că le înțelegi povestea de viață.
„Mulți dintre ei nu au nevoie atât de bani, cât au nevoie de cineva care să îi sprijine să ia o decizie sau să îi împingă puțin de la spate”, crede Sorin Marinescu. Îi vine în minte exemplul unei doamne care făcea totul pentru familia ei, dar care, din cauza poveștii triste de viață pe care o avusese tindea să seteze același orizont mărginit de viață pentru copiii săi. „Am ajutat-o să ia niște decizii legate de copiii săi. Astăzi una dintre fetele ei este la o postliceală sanitară, cealaltă a intrat la un liceu din Oltenița. Este al doilea an când sprijinim această familie și rezultatele se văd”, arată el.
Însă adesea este greu să le câștigi încrederea unor oameni marginalizați și judecați de ceilalți. „Dacă aș avea o cameră ascunsă, ați vedea despre ce vorbesc, cât de temători sunt, pentru că sunt obișnuiți ca ceilalți să îi stigmatizeze. Cum stau copiii deoparte, timizi, fără să îndrăznească să se apropie. Atunci eu scot telefonul, le spun că am și eu o blonduță acasă și le arăt poze cu fetele mele. Ei se apropie curioși de ecranul telefonului și lucrurile se schimbă, capătă încredere. Acum sunt la modă teremeni precum ascultare activă… Ce trebuie de fapt să faci este să îi arăți omului că îți pasă cu adevărat”, povestește Sorin Marinescu.
