Pe o stradă din Oradea, Carmen Magyari se apropie de gardul unei case sărăcăcioase. De 22 de ani, de când este asistent social, treaba ei este să le întredeschidă oamenilor aflați în dificultate ușa către o viață mai bună. Poarta se deschide larg și lui Carmen Magyari îi sar în brațe patru copii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani. Curtea se umple de râsete și cei patru frați Alex, Diana, Adrian și Alexandra ne primesc fără rezerve în viața lor, în timp ce mama lor, Rozalinda, o femeie cu ochii mari și verzi ne zâmbește și ne urează „Bun venit!”.
Alex, băiatul cel mare, ne arată brățările colorate pe care tocmai le-a împletit la centrul de zi al Primăriei, unde merge după școală pentru a lua parte la activități educative. Acolo și-a descoperit priceperea și pasiunea pentru origami, acolo el și frații săi desenează, pictează, joacă Monopoly. În curte, Adrian ne demonstrează cât de bine știe să meargă pe bicicletă, iar Diana ne duce spre rațe și spre puii de găină, mândria lor. Ne jucăm apoi cu o minge albastră de cauciuc, pe care au fost desenate continentele și oceanele planetei. Toți sunt frumoși, veseli și puși pe joacă și, când îi vezi râzând și alergând, pare că toată lumea e a lor.
Însă e greu să îți găsești locul în lume când ziua de mâine ți-e nesigură și lipsurile se acumulează de la o zi la alta. „Au învățat toți bine, nici cu Alex nu am avut probleme până anul ăsta. Dar anul ăsta a rămas repetent, din română și matematică a rămas repetent (n.r. copiii vorbesc în casă limba maghiară) și nu aș vrea să mai rămână și la anul. Tot i-am zis să învețe, că rămâne repetent în fiecare an și mai mare rușinea”, spune mama.
„Aveau nevoie de o gură de oxigen. Lucrurile deveniseră prea grele pentru ei”
Serviciul stabil al tatălui a adus familiei o locuință dărăpănată, cu ferestre cojite, din lemn vechi, prin care iarna bate vântul. În urmă cu ceva vreme, dormeau pe o saltea în loc de pat și găteau la un aragaz spart. Așa arătau lucrurile când a în viața familiei a ajuns Carmen Magyari, ca asistent social al fundației Hope and Homes for Children. Ne spune că HHC, derulează cu sprijinul Fundației Vodafone România, un program de prevenire a separării copiilor de familii. Și adaugă repede: „Să nu credeți că familia asta și-ar fi abandonat copiii. Însă aveau nevoie de o gură de oxigen. Lucrurile deveniseră prea grele pentru ei”.
Părinților li s-a luat o piatră de pe inimă, când, în cele trei luni în care au primit ajutor, în locuința lor au apărut trei paturi, covoare, un aragaz nou, o mașină de spălat, lemne de foc. „Imediat am văzut o relaxare la mamă, fiindcă avea unde să își culce copiii – mai ales că la curte sunt și șobolani, că avea unde să le gătească”, spune asistentul social.
Însă familia continuă să aibă greutăți financiare și nu numai. Rozalinda mai are un băiat în vârstă de 14 ani, care a fost lovit de o mașină când era mic și care are probleme de învățare. Apoi mai este și faptul că Alex trebuie să repete clasa. „A mai apărut o problemă pe care noi nu o puteam prevedea. O să rămânem concentrați pe nevoile legate de școală ale copiilor și următorul pas este să îi găsim lui Alex un învățător care să vină să îl ajute la română și matematică, ca să treacă hopul ăsta și să nu mai rămână repetent”, spune Carmen Magyari (foto jos).
Copiii buni la învățătură care nu au fost niciodată într-o vacanță
Cheltuielile cu școala sunt greu de suportat de către o familie cu mulți copii care trebuie să-și ducă zilele cu niște venituri sub limita de subzistență. În același program al prevenirii separării copilului de familie, HHC România a sprijinit patru frați care trăiesc într-o comună de lângă Oradea cu lucrurile de care aveau nevoie pentru învățătură.. Un birou și scaune, ca să poată să își facă temele. Un pat în plus ca să poată să se odihnească. Un laptop pe care cei mari să-și facă proiectele pentru școală. Darius, Petruța, Florina și Gabi ne întâmpină din ușă și ne invită, cu o politețe desăvârșită, în camera lor, în care dorm toți. Darius e într-a șaptea, Petruța într-a cincea, Florina într-a doua, iar Gabi, mezina nu e încă la școală.
„Ar fi putut să intre încă din acest an în clasa pregătitoare, dar, fiindcă e născută în septembrie, a trebuit să treacă printr-o evaluare. Eu am învățat-o tot ce trebuia să știe, am învățat-o să despartă în silabe. Psihologul de acolo ne-a zis că e pregătită cât de cât, dar ne-a sugerat să mai stea un an la grădiniță”, explică limpede Petruța. Într-o vitrină din camera copiilor se află diplomele câștigate de aceștia la concursurile școlare. Petruța ne-o arată pe a ei, de la concursul Comper, însă e puțin rezervată. „Bine, am luat doar 95 de puncte și ar fi trebuit să iau 100 (n.r. – scorul maxim)”, spune fetița, care visează să devină avocată sau femeie de afaceri.
Deocamdată a câștigat bani doar de la Zâna Măseluță: „Mi-a căzut un dinte săptămâna trecută, la toți ne-a căzut câte un dinte, și a venit la noi Zâna Măseluță, adică tati, și ne-a adus câte doi lei”, spune Petruța. Darius visează să conducă o mașină, precum tatăl său, care are un Opel vechi de 23 de ani, iar Florina să devină constructor tot ca tatăl său. Mama lor stă acasă și are grijă de copii, iar tatăl este singurul care lucrează. În trecut a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice, ceea ce i-a afectat șansele de angajare. A reușit să își ia din nou permisul de conducere și să își găsească serviciu. „Am luat 9 luni cu suspendare și 60 de ore de muncă în folosul comunității, nu mi-au putut da amendă, că eram unic întreținător de familie. Îmi pare rău, dar am învățat pe pielea mea și am plătit ca oricare. Am renunțat la alcool, am dat din nou examen pentru permis. Muncesc, am portbagajul plin de scule. Am fost la o nuntă, a trebuit să le dau scot și s-a ridicat mașina de o palmă”, spune bărbatul. Speră la o viață mai bună pentru copiii lui și-ar dori să le ofere mai multe. Cei mici nu au fost niciodată într-o vacanță și așteaptă cu nerăbdare să plece cu toții, pentru trei zile la Valea Bărcuței. „E ziua verișorului nostru și mergem să sărbătorim. Până cum am mai fost în vacanță doar la bunica noastră”, spune Petruța.
Carmen Magyari povestește că a ajuns la cei patru frați după ce autoritățile locale le-au prezentat cazul lor. „Ne-au spus că sunt oameni serioși și că au copii care învață bine și că e păcat să nu beneficieze de mai mult ajutor decât pot oferi ei”, explică ea.
O mamă singură are nevoie de ajutor
Ca să ajungă la cei care au nevoie de ajutor, HHC colaborează cu DGASPC-urile din țară.
Așa au aflat de situația Aureliei, o mamă singură care își crește cei trei copii într-o locuință socială din Oradea, care i-a fost pusă la dispoziție de primărie, dar pentru care trebuie să plătească peste 300 de lei pe lună. Aurelia a copilărit la orfelinat, pe vremea lui Ceaușescu și a reușit să iasă dintr-o relație abuzivă, cu un bărbat violent atât cu ea cât și cu copiii. Se descurcă cu greu cu cei trei copii dintre care doi sunt bolnavi. Cel mare, în vârstă de opt ani, are certificat de handicap și merge la o școală specială. Mijlociul, în vârstă de șapte ani, are probleme cardiace.
„Nu poate să meargă la școală pentru că leșină. A venit de nu știu câte ori SMURD-ul, nicio școală nu mi-l primește în starea asta”, spune ea. Aurelia a intrat de curând în contact cu HHC și, deocamdată, organizația o ajută cu plata chiriei pentru locuința socială. „În continuare, prioritatea este să vedem ce este cu copilul, să primească un diagnostic clar și tratament”, spune Carmen Magyari.
Asistentul social știe că miracolele nu se întâmplă peste peste noapte și, după mai bine 20 de ani de experiență, a ajuns să se bucure de micile schimbări în bine pe care le produce în viața unor familii. „Important este să îi lăsăm într-o stare mai bună decât atunci când i-am găsit. Cu unii putem merge până la un anumit punct. Cu alții, mai sus”, explică ea.
Și câteodată, când crede că lucrurile se mișcă prea încet, se întâmplă să mai primească un telefon. În urmă cu câteva luni, o fată, orfană de mamă, pe care a ajutat-o vreme de mulți ani a sunat-o și i-a spus: „Am fost admisă la masterat!” A fost un moment în care și-a dat seama că micile schimbări se pot transforma, în timp, în mari victorii.
