„În momentul în care poliția a ajuns la ușă s-a speriat și a încercat să mă lege și pe mine, m-a dus în baie. M-a pus pe burtă în baie, mi-a pus mâinile la spate în timpul ăsta eu țipam, dar mi-a băgat un căluș în gură”. Asta spune Ofelia, în <Toată lumea din familia noastră>, în regia lui Radu Jude. E o scenă de film, dar și realitatea trăită de zeci de femei din România, abuzate de soți sau de partenerii de viață.
Cum te pregătești pentru un astfel de rol? Unde e granița dintre personaj și viața personală? Când e dragoste și când e abuz într-un cuplu? Sunt întrebări la care răspunde Mihaela Sîrbu, actriță și cadru universitar la UNATC, fondatoare a Teatrului Fără Frontiere.
În podcastul „Când viața bate filmul: Iubirea nu-i abuz”, amplificat de Republica, ea vorbește despre roluri care marchează: cel de victimă a abuzurilor în familie sau de martor al acestora.
„Momentele în care am fost legați au fost foarte dificile, a durat filmarea cu noi legați și cu căluș în gură vreo două zile și țin minte că am avut niște crize de bilă”, mărturisea Mihaela Sîrbu, amintind despre una dintre scenele pe care personajul ei, Otilia, le-a trăit în filmul lui Radu Jude. Recent, i-a dat din nou voce Otiliei într-un clip de promovare a Bright Sky – o aplicație lansată de Fundația Vodafone România în sprijinul victimelor violenței domestice.
„Sigur că la o filmare pericolul nu este real, adică nu iei bătaie efectiv, deși se mai întâmplă accidente”, spune actrița. „Colegul meu, de exemplu, a cam suferit pentru că a luat de mai multe ori o ușă în cap și, până la urmă, a ajuns chiar să-l doară. Se iau niște măsuri dar, ca să iasă secvența bine, de multe ori te duci departe și te pregătești ca pentru orice rol. Chiar dacă pericolul nu e real, trebuie să îl lucrezi ca pe unul real, și aici ajută încrederea actorului în scenă; faptul că se aruncă într-o scenă de violență – pe care nu și-o poate programa mișcare cu mișcare. Mai ajută, desigur, și experiența personală; lucrurile pe care le-ai trăit, le-ai văzut, le-ai citit, ți le-ai imaginat.”
Vorbind despre roluri și realitate, Mihaela Sîrbu mărturisește că da, a trăit scene de violență: „Slava Domnului, nu chiar așa ca cele din film. În copilăria mea, violența era mult mai la ordinea zilei ca acum. Am mâncat bătaie: și de la bunici și de la școală. Îmi aduc aminte de învățătorul nostru, care de altfel era un om foarte cumsecade și drăguț, ne plesnea cu linia peste unghii, peste degete, dacă întârziam. Și, zău că era un om foarte cumsecade, dar cumva lucrurile astea erau la ordinea zilei – să mai fi plesnit”.
În familie, figura bunicii reprezenta autoritatea. Învățătoare, extrem de exigentă, bunica a fost cea care a făcut-o să învețe germana foarte bine, Mihaela Sîrbu fiind și absolventă a Secției Germană, Catedra de Filologie a Universității București. „Cumva m-a terorizat, dar m-a făcut să iubesc foarte mult limba asta. Mă gândesc cum a fost posibil: am luat bătaie, dar totuși am îndrăgit limba asta”.
A fost relația cu părinții mai lină? „Am stat foarte mult la bunici, până la 11 ani, apoi am venit la părinți”, spune actrița. „Aveam un tată vitreg și a existat o perioadă în care ne-am ciondănit. Am avut perioada mea rebelă, când s-a ajuns și la așa ceva: la împinsături, la o palmă dată ocazional”.
Privind în spate, Mihaela Sîrbu admite că rebeliunea face parte și din natura ei artistică. Își amintește replica profesorului Ion Cojar, în anul IV, atunci când i-a dat rolul de licență: „- Mihaela o să joace Adela, din Casa Bernardei Alba: pentru că e o natură rebelă și e nevoie de genul ăsta de natură pentru rol”.
I-a plăcut însă să joace de mică: „La școală eram mereu cu mâna pe sus când se punea în scenă ceva. Pihologic, aș zice că e o nevoie de atenție. Probabil și de exprimare. Bunica mea a fost foarte dură cu mine și poate mi-a reprimat anumite porniri de joacă, pe care am simțit nevoia să le retrăiesc la maturitate.”
Mărturisește însă că inspirație pentru rolul Otiliei avea să îi fie mama. „Era între ciocan și nicovală, între mine și tatăl meu vitreg, atunci când ne certam. Recunosc că și eu eram foarte orgolioasă și rebelă și, probabil, nu mă mai puteau stăpâni. Nu că aș căuta o scuză pentru acest comportament, dar așa s-a întâmplat. Am avut niște secvențe cu împunsături”.
Interpretarea Otiliei avea să îi aducă Mihaelei Sîrbu recunoașterea: premiile Gopo și UCIN, în 2013 și un premiu de interpretare la Festivalul „Entrevues” de la Belfort, Franţa. Întrebată de reacțiile celor din jur vizavi de rolurile jucate, actrița povestește că lumea nu face legătura între ea, cea din viața reală, și cea din film.
Consideră asta un compliment: „Eram la un festival în Macedonia și directoarea, cea care făcuse și selecția oficială, mă întreabă: – De unde ești?
Din România
Și cu ce film ești?
Zic: Cu „Toată lumea din familia noastră”
Ea: – Nu te-am recunoscut. Pari atât de rea în film”
Asta mi se întâmplă destul de des și consider că este un compliment: că lumea nu face legătură între mine cea din viața reală și cea din film”.
Nu doar parte a unei relații conflictuale, ci și prietenă a unei victime a abuzului este un alt rol interpretat de Mihaela Sîrbu. Filmările s-au desfășurat în Germania, iar actrița joacă o româncă, colegă de serviciu cu o femeie agresată de către soț. „Victima aflase că poate cere ajutor și că-și poate pregăti un dosar în care să adune probe și fotografii ale rănilor existente. Asemeni aplicației Bright Sky. La un moment dat e o secvență în care descopăr acest dosar și îi spun că sunt acolo pentru ea și că trebuie să iasă din relație. Am jucat rolul ăsta de prietenă și susținătoare a unei femei extrem de abuzate”.
În viața reală însă, spune despre sine că este fermă atunci când un apropiat de-al ei se confruntă cu o formă de abuz: „Cred că asemenea relații trebuie întrerupte. În tinerețe nu mi se părea ceva neobișnuit: că te mai bați un pic, că te împingi, că te cerți mai tare. Mi se păreau lucruri care țin de normalitate. Știți că se spune că te iubești mai mult dacă te cerți mai tare; sau pui mai multă pasiune. În timp am învățat că aceste comportamente sunt problematice și consecințele sunt grave”.
Povestește că a urmărit-o mult timp povestea unui ins care și-a tras de păr partenera de-a lungul unei scări până când femeia a fost scalpată. A vorbit despre asta și cu studenții săi, la curs. „Sunt îngroziți”, spune observând cum se modifică reacția în mentalul colectiv. An de an a discutat cu fiecare grupă o piesă în care o fată este violată. „Și dacă la-nceput spuneau destul de mulți că ea e vinovată – ceea ce m-a lăsat cu gura căscată -, generația de acum, aproape unanim, e de părere că nimic nu justifică violul”.
Despre recunoașterea că nu ți-e bine în relația de cuplu, despre confuzia dintre iubire și abuz, ori despre ce îi spune unui coleg student care îi cere ajutorul, Mihaela Sîrbu vorbește în podcastul „Iubirea nu e abuz”. Ascultați-o și descărcați aplicația Bright Sky lansată de Fundația Vodafone România, în parteneriat cu asociațiile Necuvinte, Code for Romania si Poliția Română. E gratuită și poate salva viața unui om.
