Fundația Vodafone România va acorda fonduri de 920.000 de lei pentru ONG-uri, prin cea de a cincea rundă de finanțare „Fondul pentru fapte bune”

de: Fundaţia Vodafone România iunie 7, 2018

București, 7 iunie 2018 – Fundația Vodafone România lansează cea de a cincea ediție anuală a rundei de finanțare „Fondul pentru fapte bune”, suma totală alocată în 2018 fiind de 920.000 de lei.

„Fondul pentru fapte bune” este un program derulat la nivel național, bazat pe o finanțare de tipul „cerere de propuneri”, fiind conceput pentru a sprijini organizațiile neguvernamentale din România care dezvoltă proiecte în domeniile educație, sănătate, servicii sociale și voluntariat pentru categorii sociale defavorizate (copii, tineri, vârstnici, persoane cu dizabilități). Finanțarea acordată unui proiect prin acest program poate ajunge până la 230.000 de lei. De la lansarea programului, în 2013, până acum, Fundația Vodafone România a acordat finanțări totale de aproximativ 6 milioane de lei, pentru 30 de proiecte, derulate de 27 ONG-uri. Printre proiectele finanțate s-au aflat două caravane naționale, Unitatea mobilă, proiect al Asociației Caravana cu Medici și „Zâna Merciluță”, al Asociației Merci Charity Boutique. Ediția precedentă a programului a avut 4.700 de beneficiari ai proiectelor finanțate.

„Ne bucurăm să anunțăm că ONG-urile care au idei de proiecte originale, ce pot aduce un impact semnificativ în comunitate, pot aplica pentru finanțare, în cadrul noii runde a programului. Este un program lansat din nevoia de a produce schimbarea ce poate îmbunătăți viața oamenilor, prin care vrem să dăm o șansă ideilor care pot pune această dorință în practică. Oportunitatea de finanțare pe care o oferim a reușit să atragă, cu fiecare ediție, un interes din ce în ce mai mare din partea organizațiilor. Am sprijinit până acum multe proiecte frumoase, dintre cele mai diverse, rezultate lor fiind pentru noi măsura succesului acestui program. Ne dorim să măsurăm și mai departe acest succes în același mod”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

Proiectele eligibile pentru finanțare prin „Fondul pentru fapte bune” pot urmări, de exemplu: creșterea calității serviciilor medicale într-o unitate medicală, oferirea unor servicii de asistență socială pentru persoane vulnerabile, acordarea de suport pentru persoane cu dizabilități, creșterea calității procesului de învățământ, prevenirea abandonului școlar și familial, folosirea tehnologiei pentru îmbunătățirea vieții oamenilor.

Evaluarea proiectelor depuse pentru obținerea finanțării va fi făcută de o echipă formată din membri ai Consiliului de Administrație și ai echipei Fundației Vodafone România și din consultanți externi. Jurizarea ține cont de mai multe criterii, cum ar fi relevanța proiectului (în ce măsură răspunde unor nevoi reale ale comunității), impactul (dacă poate genera o schimbare semnificativă la nivel regional sau național, pentru un număr cât mai mare de beneficiari) și sustenabilitatea (dacă proiectul continuă și după încheierea finanțării primite).

Înscrierea proiectelor se face online, la adresa http://finanțare.fundația-vodafone.ro/. Tot pe această pagină sunt disponibile informațiile privind procesul de înscriere, regulamentul, criteriile de eligibillate și de jurizare, formularul de înscriere, precum și calendarul complet al  rundei de finanțare. Termenul limită de depunere a aplicațiilor este 26 iunie 2018.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.Fundația-vodafone.ro, http://jurnaldebine.Fundația-vodafone.ro/ și www.facebook.com/Fundațiavodafone.

Lasă un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii iar adresa de mail nu va fi publicata.

Ultimele comentarii:

    Alătură-te
    comunității
    noastre