CURSURI DE RESTAURARE A CLĂDIRILOR ISTORICE, UN PROGRAM SUSŢINUT ALĂTURI DE FUNDAŢIA PRINŢUL DE WALES • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

CURSURI DE RESTAURARE A CLĂDIRILOR ISTORICE, UN PROGRAM SUSŢINUT ALĂTURI DE FUNDAŢIA PRINŢUL DE WALES

În sudul Transilvaniei există o colecţie de sute de aşezări medievale aproape neatinse. Acum câţiva ani, am ajuns din întâmplare într-una dintre ele: satul Meșendorf din judeţul Braşov. „Este cel mai romantic sat din lume” ne-a spus Henry Rumbold, specialist în restaurare din Marea Britanie, care ştie bine zona. Privită de pe dealurile de la intrarea în sat, aşezarea părea desprinsă dintr-o poveste! Case cu faţade viu colorate, aliniate la stradă, de o parte şi de alta a drumului ce duce spre o biserică din secolul XV.

Satul este înconjurat de dealuri colorate cu flori primăvara şi de o pădure care prinde cele mai spectaculoase nuanţe de arămiu toamna. Însă, pe măsură ce te apropii, imaginea idilică se risipeşte. Observi cum casele sunt abandonate, iar multe dintre ele sunt pe cale să se prăbuşească. O doamnă din sat deschide poarta unei case vechi care a fost devastată şi care acum a rămas fără uşi şi ferestre. Tavanul din camera de la stradă, “camera bună”, este din bârne de stejar. Pe una dintre ele este cioplit anul 1723.

Primele astfel de aşezări, rupte din poveste, au fost întemeiate acum 800 de ani de saxoni, o populaţie germanică adusă în Transilvania ca să ajute la consolidarea regatului şi la apărarea creştinităţii. În 1990 aici trăiau cam un sfert de milion de saşi. După migrarea lor masivă în Germania, au rămas mai puţin de zece mii. Cetăţi medievale fortificate şi case, unele din secolele XVIII şi XIX, zac delapidate în timp ce întreaga zonă, cândva bine administrată şi prosperă, suferă din cauza sărăciei.

Fundaţia Prinţul de Wales a lansat, cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România, un program de cursuri de restaurare pentru oamenii care trăiesc în satele din sudul Transilvaniei. Acest program îi ajută pe de o parte pe localnici să îşi găsească un loc de muncă, iar pe de altă parte să contribuie într-o manieră concretă la păstrarea acestui patrimoniu arhitectural unic.

În 2015, cincizeci de persoane din trei judeţe au participat la aceste cursuri. Ei au învăţat în modul cel mai practic cum se face restaurarea clădirilor istorice, care sunt uneltele şi materialele potrivite, ce tehnici trebuie folosite pentru ca substanţa istorică a clădirii să rămână neatinsă, cum se tencuieşte pe bază de var sau cum se fac reparaţii structurale. Mai bine de jumătate dintre ei şi-au găsit ulterior locuri de muncă.

Viitorul acestor sate atât de frumoase depinde de oportunităţile care vor fi sau nu create pentru oamenii care trăiesc în ele. De aceea, anul acesta, Fundaţia Prinţul de Wales va oferi cursuri noi la care se vor putea înscrie meşteri din toată ţara.

Scroll to Top