90 de copii între 2 și 14 ani, cu deficiențe neuromotorii, au beneficiat de peste 12.000 de sesiuni de terapie adaptată

de: Fundaţia Vodafone România iunie 4, 2018

București, 4 iunie 201890 de copii între 2 și 14 ani, cu deficiențe neuromotorii, au beneficiat în ultimii trei ani de peste 12.000 de sesiuni de hidroterapie, logopedie, terapie ocupațională, kinetoterapie, ședințe de consiliere individuală, în cadrul Centrului de recuperare Sfântul Nectarie înființat de Mihai Neșu la Oradea. Tot aici, copiii au beneficiat de un tip de terapie de ultimă oră, Therasuit, ședințele organizate până acum totalizând peste 6.300 de ore. Dintre cei 90 de copii, 60 sunt din județul Bihor, iar ceilalți vin din alte zone ale țării pentru diverse tipuri de suport de care au nevoie. Din decembrie 2015, centrul este susținut de Fundația Vodafone România, prin parteneriatul cu Fundația Mihai Neşu, finanțarea totală ridicându-se la peste 380.000 de lei.

În cadrul parteneriatului, în 2018 a fost reluat programul special „Hidroterapie pentru copiii cu dizabilitati neuromotorii”. De acest program beneficiază 45 de copii din județul Bihor, care participă lunar la şedinţe de terapie prin înot. Finanțarea pe care Fundația Vodafone România a acordat-o până acum acestui program se ridică la peste 67.000 de lei.

Hidroterapia este considerată, alături de kinetoterapie şi de terapia ocupaţională, printre cele mai eficiente metode de îmbunătăţire a abilităţilor neuromotorii. Cei 45 de copii beneficiari ai programului sunt ajutați să capete abilităţi care le pot îmbunătăți viața, lunar fiind organizate peste 240 de ședințe de hidroterapie. Costul acestora este subvenționat în proporție de 60%.

În 2017, Centrul de recuperare înființat de Mihai Neșu în Oradea a oferit aproape 1.300 de ședințe de hidroterapie pentru copiii cu deficiențe neuromotorii. Ca rezultat al sesiunilor de terapie, mai mulți copii aflați în situații dificile au reușit să-și îmbunătățească abilitățile. De exemplu, o fetiță diagnosticată cu parapareză spastică a reușit să învețe mai multe stiluri de înot, cinci copii cu autism și un băiat diagnosticat cu Spina bifida au învățat să înoate. Restul copiilor au învățat să-și învingă teama de apă și să execute anumite mișcări, cu ajutorul apei.

Tot prin parteneriatul lansat în 2015 cu Fundația Vodafone România, Centrul de recuperare Sfântul Nectarie a achiziționat diverse echipamente de recuperare: un lift de piscină special pentru persoane cu dizabilități, echipament pentru terapie de tip Therasuit, un dispozitiv Tobii, folosit pentru comunicare prin intermediul privirii. De asemenea, au fost certificați primii kinetoterapeuți din România specializați în metoda de terapie Therasuit.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.Fundația-vodafone.ro, http://jurnaldebine.Fundația-vodafone.ro/ și www.facebook.com/Fundațiavodafone.

Fundația Mihai Neșu sprijină copiii cu dizabilități neuromotorii din România prin implicarea în proiecte și acțiuni caritabile. Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii Sfântul Nectarie, înființat de fotbalistul Mihai Neșu în Oradea, are scopul de a schimba viața copiilor cu dizabilități pe termen lung, prin îmbunătățirea abilităților neuromotorii. În cadrul centrului, copiii fac zilnic hidroterapie, kinetoterapie, logopedie, terapie ocupațională, pe termen lung. În prezent, 60 de copii din județul Bihor vin zilnic la terapie. Alți 30 de copii din alte județe ale țării vin periodic, pentru sesiuni de câte 3 săptămâni de terapie Therasuit.

Lasă un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii iar adresa de mail nu va fi publicata.

Ultimele comentarii:

    Alătură-te
    comunității
    noastre