Stay in School

Partener: Asociația Hercules
Beneficiari: 50 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, elevi, în situații de risc de abandon școlar, din familii cu probleme socio-economice, copii cu lacune școlare importante, copii cu potențial de învățare mare, copiii care dezvoltă comportamente inadecvate, copii care nu primesc sprijinul părinților și sunt lipsiți de un model educațional pozitiv în familie.
Localizare: Costești, județul Argeș
Anul lansării: 2016 (decembrie)
Buget: 81.000 lei

Problemă:

Șomajul cronic din zonă, lipsa oricăror oportunități economice în regiune, emigrarea părinților în străinătate, dezagregarea familiilor, alcoolismul, violența domestică, folosirea minorilor la munca câmpului în detrimentul școlii, condițiile improprii de locuit – toți acești factori favorizează abandonul școlar înaintea încheierii ciclului gimnazial și transmit mai departe sărăcia moștenită din generație în generație, într-un cerc vicios ce cu greu poate fi întrerupt. Copiii din astfel de familii – majoritatea copiilor din comunitate – merg la școală flămânzi, prost îmbrăcați, cu temele nefăcute, fără cărți și rechizite, demotivați de lipsa de sprijin și implicare din partea familiei. La școală se simt excluși, neputincioși, își pierd stima de sine, dezvoltă adesea probleme comportamentale. Încet dar sigur, devin copii și adolescenți bătrâni înainte de vreme, care nu înțeleg rostul educației și nu aspiră la nimic. Pentru că sărăcia răpește vise, speranțe, drepturi, impulsul de a pune întrebări și de a căuta soluții.

Soluţie:

Prin proiectul “Stay in School”, centrul de zi Hercules își propune să combată abandonul școlar timpuriu prin reducerea sărăciei copiilor. Au fost create condiții adecvate de studiu iar copii sunt încurajați să învețe și motivați să aleagă educația pe termen lung. Echipa centrului acționează asupra condițiilor de trai, a educației și a caracterului copiilor, pentru a rupe propagarea cercului vicios al sărăciei.

Rezultate:

Prin toate activitățile sale, Centrul Hercules previne abandonul și absenteismul școlar, îmbunătățeşte rezultatele școlare ale copiilor, sprijină integrarea socială a familiilor și copiilor cu probleme, ameliorându-le în același timp situația materială. Prin îmbunătățirea condițiilor de viață și de studiu, prin implicarea și educarea părinților se urmăreşte o schimbare de atitudine față de educație în rândul copiilor și a părinților. Ce oferă centrul:

– Burse sociale lunare pentru cei 50 de beneficiari ai centrului, copii aflaţi în risc de abandon școlar. Copiii sunt învaţaţi să-si gestioneze singuri această bursă.

– Acces gratuit la servicii sociale, educaționale și de sănătate pentru aceşti copii: 2 mese/zi; evaluare lunară a sănătății; ajutor zilnic la teme și materii școlare; acces la spațiu de studiu și resurse educaționale moderne (sală de calculatoare, bibliotecă); activități educaționale (IT, engleză, debate, lectură, muzică, educație financiară și de sănătate); ateliere de creație, de învățare prin joacă menite să dezvolte abilități și încrederea în sine, să stimuleze curiozitatea și dragostea de a învață.

– Informarea, educarea, implicarea părinților: atât a părinților bursieri, cât și a altor părinți din comunitate care au copii de vârstă școlară și preșcolară prin sesiuni lunare de educație parentală; realizarea de materiale educative pentru alți părinți din comunitate în scopul prevenirii abandonului școlar pe viitor (ex teme: cultivarea încrederii în sine a copilului, conectarea cu copilul, efectele abuzului fizic și verbal, sănătatea emoțională, importanța educației preșcolare etc).

Vezi și:
Comunicat de presă
Video

Abonează-te la newsletter!

Primeşte pe e-mail noutăţile noastre ori de câte ori publicăm pe blog.

Nu ati completat numele. Introduceti o adresa de e-mail valida.

Felicitari, te-ai abonat la newsletter!

Acum vei fi la curent cu toate noutatile Fundatiei Vodafone Romania postate pe blog

Alătură-te
comunității
noastre