LUPTA UNUI PĂRINTE

de: Fundaţia Vodafone România aprilie 6, 2016 Fundatia Pact

Mihaela Mihalache își învață comunitatea să nu își mai ascundă copiii cu dizabilități

În urmă cu șase ani, localnicii din comuna gălățeană Liești îi reproșau Mihaelei Mihalache că „vrea să adune toți handicapații” la ei în comună și că „o să îi facă de rușine”. Astăzi mulți dintre ei donează alimente pentru copiii cu dizabilități care merg la Centrul de zi din Liești și aproape 100 își redirecționează 2% din impozit către Fundația Inimă de Copil.

”Schimbarea a fost posibilă mulțumită unei mame și a luptei ei pentru cei doi copii cu dizabilități. Pentru binele copiilor ei, Mihaela o lieșteancă de 41 de ani, s-a luptat nu doar cu percepția celor din jur, dar și cu ea însăși.”

Centrul de zi din Liești este singurul din zona rurală din județul Galați care se ocupă de copiii cu handicap grav, cei care merg greu sau deloc, cei care vorbesc greu sau deloc. 14 astfel de copii vin la Centru și reușesc să pășească pe un alt drum decât cel al copiilor ascunși de părinți, departe de ochii lumii care i-ar putea judeca, neînțeleși și uitați.

POQE5402

Aici au învățat unii dintre ei să silabisească primele cuvinte, să mestece singuri, să coloreze sau să zâmbească când coordonatoarea Centrului, Lala, cum îi spun ei Mihaelei, se maimuțărește. Aici au învățat să se facă înțeleși și fără cuvinte, să arate ce vor și ce nu vor. Lala merge cu ei la serbări, în tabără la mare, în excursii. Când simt că Lala e supărată, copiii ei o mângâie, o pupă și o iau în brațe.

Mihaela nu împlinise 20 de ani când l-a născut pe Valentin. A simțit că ceva nu e în regulă când a văzut că băiețelul era absent, că nu avea nicio reacție la ce se întâmpla in jurul lui. La dispensar, i-au spus că Valentin este sănătos. La un an și șapte luni, pentru că nu se ridicase în picioare și nu vorbea, a ajuns cu băiatul la un medic neurolog, din Galați, care i-a spus o parte din adevăr: „Acest copil va merge doar ținându-se de pereți”. Mihaela a crezut că asta e ceva ce poate să fie reparat. Valentin a început să facă kinetoterapie și, la fiecare două săptămâni, venea la Galați la recuperare.

Nu s-a deranjat nimeni să îi explice ce înseamnă retard sever sau dizabilitate. Iar ea a așteptat asta de la medici. S-a gândit că știu mai multe decît ea care terminase 10 clase și lucra ca vânzătoare la magazinul din sat. „Cât de proști suntem, dacă ai un pic de răbdare și ne explici pe întelesul nostru, tot pricepem ceva. Nu poți să îmi spui că într-o lună mi-l faci sănatos. Că eu mă duc și vând tot – casă, porc, vacă. Și la urmă trec anii, al tău e tot așa. Și tu te întrebi: Eu acum cu ce îl cresc? Că nu mai am nimic”, povestește astăzi revoltată Mihaela.

POQE5458

Abia după 10 ani a înțeles și conștientizat Mihaela ce înseamnă copil cu dizabilități. Pentru asta a fost nevoie ca Valentin, diagnosticat cu parapareză spastică cu deficit funcțional sever, să sufere o operație de hidrocefalie, adică o operație la cap. În același an, a născut o fetiță, care la naștere a primit nota 9. După doi ani de la naștere a fost diagnosticată cu miastenia gravis – o slăbiciune musculară gravă din cauza căreia Raluca risca să facă o criză și să nu mai poată respira dacă râdea sau plângea.

În anul în care Raluca a primit diagnosticul Valentin nu a mai mers deloc. Un medic neurolog i-a explicat Mihaelei că starea copiilor ei se poate agrava oricând. „Eu până atunci visam că o să am bani mulți și o să merg să îl operez pe Valentin în Franța și va putea să meargă, să vorbească”. Mihaela își ducea copiii la recuperare la Galați, cam la 50 de km de Liești. Avea doar un cărucior. Pe Valentin îl împingea, pe Raluca o ținea în brațe. Era singură pentru că soțul ei a fost nevoit să plece la muncă în străinătate.

Astăzi are un singur regret. Că poate, dacă ar fi fost informată, dacă i-ar fi explicat cineva ce înseamnă copil cu dizabilități, l-ar fi salvat pe Valentin de la scaunul rulant cu care se deplasează astăzi; ar fi insistat mai mult pe ședințele de kinetoterapie. Poate că și Raluca ar merge azi dacă ar fi avut bani pentru a merge mai des la Galați la kinetoterapie. Poate că Ralucăi i-ar fi fost un pic mai bine dacă primea diagnosticul corect la șapte luni, nu la doi. În lipsa lui nu a putut beneficia de medicamentația necesară. Pentru că simțea că nu a făcut suficient pentru copiii ei, Mihaela și-a dorit să încerce să facă pentru alții.

A vrut inițial o cameră, atât. O cameră unde să-i poată aduce pe copiii cu dizabilități de prin comună, ținuți acasă, ascunși, fără să beneficieze de vreo formă de recuperare. A încercat la primăria din Liești. Nu putea să treacă de ușa biroului în care se afla primarul. I se spunea din prag: „Nu, nu, ce vrei dumneata e imposibil”. La acea vreme toți o credeau nebună, „nebuna care umbla pe uliță cu doi handicapați după ea”.

Noroc că primarii se mai schimbă. Și noroc că unii primari au secretare înțelegătoare. În 2009, după un an de eforturi, Mihaela a reușit să treacă de ușa noului primar, Iulian Boț. El a ascultat-o și i-a promis că va analiza problema. Secretara a găsit rapid locația pentru viitorul Centru – o fostă brutărie, cândva, sediu al Jandarmeriei.

POQE5480

Primăria i-a dat sediul și s-a angajat să plătească utilitățile. Mai mult de atât nu putea face. Mihaela avea nevoie de un aliat, nu neapărat pentru renovarea clădirii, cât pentru terapeuți, specialiști care urmau să se ocupe de cei 14 copii. Secretara a pus-o în legătură cu Fundația Inimă de Copil din Galați.

Întâlnirea cu mediul ONG i s-a părut o minune: „Eu, obișnuită să țipe lumea la mine, să îmi trântească ușa în nas, am dat peste niște doamne calde, calme, care mă ascultau”. Fundația s-a ocupat de instruirea Mihaelei și a înscris-o la cursuri de pedagog de recuperare, de ajutor social prin arte combinate, de masaj.

În februarie 2010, Centrul pentru copii cu dizabilități și-a deschis porțile în Liești. Fundația a plătit salariile și cei de acolo s-au ocupat de toate treburile birocratice. Tot ei au ajutat-o pe Mihaela să aplice în 2015 la granturile oferite de Fundațiile PACT și Vodafone România. Cu banii obținuți, au aranjat un mic părculeț în curtea Centrului, au investit în cursuri pentru informarea comunității și acum urmează să cumpere un microbuz adaptat nevoilor copiilor.

În toți acești ani, Mihaela a mai câștigat însă un aliat. Pe părintele Gabor Titi. „Treaba cu rușinea”, explică părintele, „vine din credința oamenilor că cel care are un copil cu un handicap a păcătuit grav”.

Prin el au aflat oamenii că boala și necazul nu sunt pedepse de la Dumnezeu. Părintele Gabor are un grup mare de tineri colindători. Iarna trecută, i-a convins să meargă la colindat și la cei la care nu mergea nimeni de obicei. Așa se face că de sărbatori colindătorii au mers la Centru, dar și la Mihaela acasă.

„Vă dați seama? Colindători la mine acasă? La mine nu venea nimeni niciodată pentru că spuneau că ai mei nu sunt în stare să asculte”, spune cu emoție în glas Mihaela.

Mihaela Mihalache

Nu a fost doar greu în ultimii ani. Au mai existat și surprize. Una dintre ele este Andreea, o elevă în clasa a VII-a care în vacanțe e voluntar la Centru. Andreea a scris la revista școlii că a fi voluntar nu înseamnă să donezi un covrig, înseamnă să pui suflet. Și cam asta face ea. Nu s-a speriat când unul dintre copii a început să ţipe şi să lovească. S-a dus la el, l-a luat de mână, l-a mângâiat și nu a încetat nicio clipă să îi vorbească.

„Copiii cu dizabilități sunt minunați și ne pot învăța atât de multe lucruri”, e mesajul Mihaelei care nu vrea să stârnească milă, ci înţelegere. Valentin al ei a scris o poezie. De fapt, el i-a dictat-o ei prin semne și cele câteva cuvinte pe care le știe, iar ea, cu răbdare, a pus-o pe hârtie. De atunci, Mihaela a mai scris câteva poezii. Nu le arată nimănui, dar o ajută să treacă peste momentele mai grele. Asta și-ar dori să învețe oamenii din povestea ei. „A fost greu, dar acum suntem bine”.

Acest material este realizat în parteneriat cu Decât o Revistă în cadrul rundei de finanţare Implicat în comunitatea mea, derulate de Fundaţia Vodafone România şi Fundaţia PACT. Mai multe poveşti despre implicare puteţi găsi pe platforma oameniisudului.com dezvoltată de Fundaţia PACT.

Lasă un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii iar adresa de mail nu va fi publicata.

Ultimele comentarii:

Abonează-te la newsletter!

Primeşte pe e-mail noutăţile noastre ori de câte ori publicăm pe blog.

Nu ati completat numele. Introduceti o adresa de e-mail valida.

Felicitari, te-ai abonat la newsletter!

Acum vei fi la curent cu toate noutatile Fundatiei Vodafone Romania postate pe blog

Alătură-te
comunității
noastre