Culorile copilăriei

Partener: SOS Satele Copiilor România
Localizare: Cisnădie, jud. Sibiu, comunele Roșia, Chirpăr și Vurpăr
Proiectul pe scurt: Sprijinirea familiilor în dificultate din comunele Roșia, Chirpăr și Vurpăr, județul Sibiu, în vederea prevenirii abandonului familial și școlar și a identificării de soluții pentru ca 200 de copii și tineri să crească într-un mediu prielnic dezvoltării fizice și emoționale.

De ce este nevoie de acest proiect

Sărăcia extremă, violența domestică, alcoolismul, divorțul, lipsa educației părinților și abilitățile parentale insuficiente sunt cele mai frecvente motive care duc la destrămarea familiilor și la instituționalizarea copiilor.

Situația este și mai gravă în mediul rural, unde condițiile de viață sunt mai dure și lipsurile sunt mai accentuate – fie că este vorba de lipsa educației și a locurilor de muncă, sau de lipsa serviciilor de prevenire și protecție socială.

În localitățile Roșia, Chirpăr și Vurpăr din județul Sibiu, există familii cu copii care trăiesc în condiții mizere, în imobile improprii, aglomerate, în care mai multe generații locuiesc în același spațiu. Întreținătorii acestor familii găsesc cu greu sau nu găsesc deloc un loc de muncă stabil, care să aducă un venit decent, datorită lipsei pregătirii profesionale, dar și a distanței față de potențialii angajatori din Sibiu, Agnita sau Mediaş.

Datorită nivelului scăzut de educaţie, părinţii nu acordă importanţă calităţii relaţiilor de familie, nu conștientizează ce efecte devastatoare poate avea separarea copilului de familie, ce nevoi (afective, de socializare) are copilul sau ce rol joacă ei, ca părinți, în formarea copilului pentru viață.

Pentru a veni în întâmpinarea acestor probleme, SOS Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi Cisnădie oferă sprijin unui număr semnificativ de familii care trec printr-o situaţie de criză.

Centrul SOS își propune să evite separarea copilului de familie, să responsabilizeze părinții faţă de creşterea şi îngrijirea copiilor, să crească gradul de autonomie al familiilor și gradul de solidaritate între familiile din comunitate.

Cum ajutăm

Fundația Vodafone finanteaza derularea proiectului “Culorile copilăriei” de către SOS Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Copii și Părinți Cisnădie, pentru ca 200 de copii și tineri (0-18 ani) sa fie ajutați, prin diferite activități și servicii sociale, să rămână alături de familie, să-și continue școala, să aibă acces la servicii medicale, să-și îmbunătățească condițiile de trai și să se pregătească pentru viitor.

De asemenea, centrul ajută părinții să își dezvolte abilitățile parentale, să își exerseze drepturile sociale, să înțeleagă importanța școlarizării copiilor, să găsească un loc de muncă pentru a depăși situația de criză și a reuși apoi să se ajute singuri.

Copiii și părinții primesc sprijin material sub formă de tichete sociale, rechizite școlare și medicamente și servicii medicale decontate (analize, consultații de specialitate, ochelari, tratamente stomatologice de urgență)

Proiectul se bucură de sprijinul primăriilor locale, care pun la dispoziție spațiile pentru derularea activităților din proiect.
Activitățile proiectului “Culorile copilăriei” includ:
• Consiliere socială și vocațională individuală pentru adulți;
• Activități de creație, recreere și socializare pentru copii și familii
• Întâlniri de grup cu copiii școlari și tinerii, în cadrul cărora se aplică metode de educație nonformală, abordându-se diferite teme, în funcție de vârsta participanților: drepturile și obligațiile sociale ale copiilor și adolescenților, comportamentul în familie și societate, educație financiară, alimentație sănătoasă, educație sexuală, creșterea stimei de sine, comunicarea verbală și nonverbală, respectul față de ceilalți.
• Excursia premianților, activitate menită să motiveze copiii cu rezultate bune la școală
• Întâlniri de grup cu părinţii, în cadrul “Clubului părinţilor” – pe teme de educație financiară, comunicarea părinte-copil, comunicarea în familie, creșterea și dezvoltarea emoțională a copilului.
SOS Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Copii și Părinți Cisnădie se așteaptă ca la sfârșitul acestui proiect, 95% dintre copii să rămână alături de familie, 80% dintre beneficiarii pre/școlari și tineri să meargă la grădiniță și la școală, 80% dintre copiii care frecventează școala să promoveze clasa.

Abonează-te la newsletter!

Primeşte pe e-mail noutăţile noastre ori de câte ori publicăm pe blog.

Nu ati completat numele. Introduceti o adresa de e-mail valida.

Felicitari, te-ai abonat la newsletter!

Acum vei fi la curent cu toate noutatile Fundatiei Vodafone Romania postate pe blog

Alătură-te
comunității
noastre