28 de copii au beneficiat de servicii sociale prin proiectul „Investim în speranţele copiilor” • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

28 de copii au beneficiat de servicii sociale prin proiectul „Investim în speranţele copiilor”

Comuna Bicaz Chei, județul Neamț, 16 martie 2016 – Asociația ASUM a finalizat proiectul „Investim în speranțele copiilor” derulat în parteneriat cu Primăria Comunei Bicaz Chei.

Programul a avut ca scop includerea socială integrată a celor 28 de copii din „Centrul social de zi pentru sprijinirea elevilor vulnerabili”, combaterea abandonului școlar timpuriu, prevenirea marginalizării și a comportamentului deviant. Acest proiect s-a desfășurat timp de 6 luni, începând cu data de 15 septembrie 2015 și a primit un grant de 7.000 de euro în cadrul rundei de finanțare „Investiții pentru comunități durabile” desfășurată cu fonduri oferite de Fundația Vodafone România și Fundația de Sprijin Comunitar Bacău.

„„Investim în speranţele copiilor” este unul dintre cele 55 de proiecte care alcătuiesc Programul Strategic de Investiţie în Mediul Rural al Fundaţiei Vodafone România. Cu o finanţare totală care depăşeşte 600.000 de euro, acest program strategic a ajuns la peste 35.000 de beneficiari din zone rurale şi localităţi cu mai puţin de 30.000 de locuitori din toate judeţele României. Suntem onoraţi că am putut să contribuim la schimbările intervenite în comunităţile în care s-au derulat proiectele, iar rezultatele obţinute ne bucură şi ne motivează să continuăm acţiunile de acest fel”, a declarat Angela Galeţa, directorul Fundaţiei Vodafone România.

Serviciile oferite celor 28 de copii preșcolari și elevi din clasele I-VIII care frecventează „Centrul social de zi pentru sprijinirea elevilor vulnerabili”, au constat ȋn asigurarea unei mese de prânz, consolidarea cunoștințelor acumulate în școală, activități de educaţie nonformală precum şi consiliere şi susţinere psiho-socială pentru copiii proveniţi din familii sărace.

„Îmbunătăţind cele două aspecte ale unei personalități armonioase, sănătatea fizică şi echilibrul psihic, au fost induse schimbări benefice şi în mentalitate, comportament social şi rezultatele la învăţătură ale copiilor care au făcut parte din program. Totodată, au fost identificate şi puse în valoare talentele copiilor în diverse domenii (literatură, matematică,  desen, pictură, dans, recitare) şi s-a îmbunătăţit nivelul de cunoştinte ale elevilor în domenii complementare activităţilor şcolare (utilizarea calculatorului, cultură generală, educaţie civică, literatură, lucru manual şi altele). În cadrul proiectului ne-am bazat pe susținerea a trei voluntari din comunitate, cu experiență în educație”, a declarat Gabriela Galbăn, președintele Asum.

Copiii au participat lunar şi la concursuri tematice dotate cu premii, având rolul de a-i stimula în eforturile lor de integrare socio-şcolară şi de a le aduce speranţa într-un viitor mai bun. În cadrul programului, s-au organizat o serie de activităţi de tip after-school, dar şi acţiuni complementare acestora, spre exemplu, includerea unui grup de persoane vârstnice, într-un arc simbolic între generaţii. Acestea au participat împreună cu copiii la ore de lucru manual, „clacă”, artă culinară şi la „zile de poveste”, unde copiii au ascultat poveşti, zicători, ghicitori şi pilde de viaţă.

Proiectul „Investiţii pentru comunităţi durabile” face parte din Programul strategic de investiţie în mediul rural pe care Fundaţia Vodafone România îl derulează în toate judeţele ţării şi care susţine dezvoltarea de proiecte în domeniile educaţiei, sănătăţii şi serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România. O descriere mai detaliată a acestor proiecte puteţi regăsi pe pagina: http://www.fsc.ro/programe/investitii-pentru-comunitati-durabile

Despre Fundaţia Vodafone România

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. Fundaţia Vodafone România a finanţat, în cei 18 ani de activitate, peste 963 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având că beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 23 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei se regăsesc pe fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro.

Despre Asociația Asum

Asociaţia « ASUM » este o organizație neguvernamentală, non-profit și apolitică, cu sediul în Municipiul Piatra Neamț. Scopul asociaţiei îl constituie contribuţia activă la dezvoltarea societăţii civile, prin organizarea unui ansamblu de activităţi în serviciul comunităţii, pentru promovarea valorilor umane, protejarea mediului, sprijinirea dezvoltării economice şi sociale şi ajutorarea unor categorii sociale dezavantajate sau vulnerabile.

Read in english

Currently not available

Scroll to Top